Procurorii turci continuă să aresteze soldaţi pentru presupuse legături cu reţeaua Gulen

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Procurorii turci au dispus arestarea unui număr de 100 de soldaţi pentru presupuse legături cu reţeaua condusă de imamul Fethullah Gulen, despre care Ankara susţine că a organizat tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, transmite luni Reuters.

Arestările au fost efectuate la capătul unor investigaţii privind comunicaţiile telefonice între presupuşi membri ai reţelei Gulen.

Poliţia turcă efectuează constant operaţiuni contra susţinătorilor lui Gulen după puciul eşuat din 15 iulie 2016, în care au fost ucise 250 de persoane. Fethullah Gulen, care trăieşte în exil în SUA, a negat însă orice implicare în evenimentele respective.

Cel puţin 77.000 de persoane se află în arest preventiv în Turcia, iar aproximativ 150.000 de funcţionari publici, militari şi profesori au fost destituiţi sau suspendaţi din funcţii în represaliile care au urmat tentativei de lovitură de stat din vara lui 2016.

Organizaţiile pentru drepturile omului şi aliaţii occidentali ai Turciei au criticat Ankara pentru amploarea şi intensitatea acestor represalii, afirmând că preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi-a folosit puterea pentru a reduce la tăcere opoziţia. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel