Turcia declară sprijin necondiționat Azerbaidjanului în conflictul cu Armenia

Eduard Pascu |
Data publicării:
armata azeră
armata azeră

Ministerul Afacerilor Externe din Turcia a condamnat joi, ceea ce a numit, „atacurile Armeniei asupra Azerbaidjanului și defăimarea Turciei”.

"Această atitudine ipocrită a Armeniei, care a menținut o ocupație nelegitimă pe teritoriul Azerbaidjanului dezvăluie clar și evident cine este principalul obstacol în calea stabilirii păcii și stabilității permanente în Caucazul de Sud", se arată într-un comunicat. Confruntările recente de la frontiera cu Armenia au dus la uciderea a 11 soldați azeri și la rănirea altor patru.

Turcia a declarat că „susține oficialitățile de Baku în aceste vremuri dificile”. Comunicatul Ankarei vine după ce în urmă cu trei zile ministrul de externe Mevlut Cavusoglu, în cadrul unui interviu acordat presei din Turcia, a atacat Armenia și a transmis din nou că turcii sunt alături de azeri pe care îi susțin indiferent de ce decizii vor lua aceștia.

Ministerul de Externe a mai acuzat că „politica externă a Armeniei bazată pe calomnie nu va fi benefică pentru nimeni”.

„Această abordare este o manifestare a unei mentalități care își are identitatea doar într-o înțelegere unilaterală a istoriei și încearcă să justifice agresiunea ilegală”, se arată în comunicatul ministerului de Externe al Turciei, citat de Anadolu.

Poziția Turciei nu este surprinzătoare în contextul în care Ankara are numeroase dispute cu Erevanul. Cel mai sensibil punct este genocidul armean, când în Primul Război Mondial, încă pe atunci Imperiului Otoman a masacrat aproximativ un milion de armeni. Erevanul consideră acele masacre drept genocid.

De partea celaltă, Turcia a recunoscut existenţa a numai 500.000 de victime, dar nu ca urmare a unei campanii de exterminare în masă, ci doar din cauza războiului în care Imperiul Otoman şi armenii s-au găsit fiecare în tabere diferite. Autorităţile de la Ankara resping vehement termenul de genocid.

Citește și: Ambasadorul Armeniei în România, despre luptele cu Azerbaidjan: Armata azeră a atacat cu tancuri și sisteme de artilerie | Interviu DefenseRomania

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel