Trupele turcești rămân în Idlib

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Ministrul Apărării din Turcia, generalul Hulusi Akar
Ministrul Apărării din Turcia, generalul Hulusi Akar

Forțele armate din Turcia își mențin prezența în provincia Idlib din Siria a declarat ministrul turc al apărării, transmite agenția turcă Anadolu.

Ministrul Apărării din Turcia, Hulusi Akar, a respins orice afirmație prin care Turcia s-ar fi retras din regiunea nord-vestului Siriei spunând că „elementele noastre își păstrează prezența”.

La discuțiile dintre oficialii militari turci și ruși cu privire la demararea unor patrule comune în Idlib, în condițiile unui acord de încetare a focului încheiat săptămâna trecută, Akar a spus: "Delegația militară rusă a sosit și discuțiile continuă. Am ajuns la un acord important."

"Forțele noastre au primit ordin să acționeze în consecință, în cazul în care încetarea focului este încălcată iar atacurile continuă. Toată lumea este pregătită în orice moment", a adăugat Akar.

După ce cel puțin 34 de soldați turci au fost uciși luna trecută în Idlib de către forțele regimului Assad, Turcia a ripostat și a lansat Operațiunea Spring Shield pentru a preveni atacurile asupra civililor sirieni și a trupelor turce.

Trupele se aflau în Idlib în condițiile unui acord de încetare a focului din 2018.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel