Trump, întâlnire cu Kim Jong-Un. Sondaj în SUA despre summit

kim_jong_un_donald_trump_32242300
Kim Jong Un si Donald Trump
51% din americani se declară de acord cu modul în care a procedat preşedintele Donald Trump în relaţia cu Coreea de Nord, arată un sondaj de opinie Reuters/Ipsos ale cărui rezultate au fost publicate miercuri.

Circa 26% din cei intervievaţi sunt convinşi că atât SUA, cât şi Coreea de Nord îşi vor respecta angajamentele, în timp ce 34% nu au o opinie fermă despre acest subiect.

Despre întâlnirea de marţi, din Singapore, între Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, 39% din americani cred că a diminuat riscul unui conflict nuclear, iar 37% susţin că nu a schimbat nimic, arată acelaşi sondaj, prezentat în exclusivitate de Reuters. Declaraţia comună după dialogul direct la cel mai înalt nivel menţionează acordul lui Kim de a începe denuclearizarea completă a ţării sale şi promisiunea lui Trump de a garanta securitatea Coreei de Nord.

Preşedintele Donald Trump, care a revenit miercuri la Washington, a afirmat că summitul americano-nord-coreean a fost un succes care a eliminat ameninţarea nucleară din partea Phenianului; 40% din cei care au răspuns la sondajul Reuters/Ipsos consideră că meritul este în primul rând al său, 11% îl creditează cu rolul principal pe preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, iar 7% pe Kim Jong Un.

Sondajul a fost efectuat online, marţi şi miercuri, în Statele Unite; au răspuns peste 1000 de adulţi, dintre care peste 400 de democraţi şi 400 de republicani. Marja de eroare este plus-minus 4% în general, respectiv 6% în rândul susţinătorilor celor două mari partide americane, Democrat şi Republican. 

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close