Trump anunță că SUA vor elimina tratamentul preferențial de care beneficiază Hong Kong-ul

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Preşedintele Donald Trump a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Casa Albă, că Statele Unite vor începe procesul de revocare a tratamentului preferenţial de care beneficiază Hong Kong-ul, informează Agerpres, care citează AFP şi Reuters.

"Vom acţiona pentru a revoca tratamentul preferenţial pentru Hong Kong" a declarat preşedintele american, adăugând că SUA vor impune, de asemenea, sancţiuni persoanelor considerate responsabile de îngrădirea autonomiei insulei.

"Hong Kong-ul nu mai este suficient de autonom pentru a justifica tratamentul special pe care l-am acordat teritoriului după retrocedarea sa" Chinei de către Marea Britanie, a mai spus preşedintele american. În consecinţă "cer administraţiei mele să lanseze procesul de încetare a scutirilor care au permis Hong Kong-ului să aibă parte de un tratament diferit şi special. Aceasta va afecta totalitatea acordurilor (cu Hong Kong-ul), de la tratatul nostru de extrădare până la controlul exporturilor de tehnologie cu utilizare dublă sau multiplă, cu puţine excepţii", precum şi tratamentul acordat insulei ca teritoriu vamal separat de China continentală, a precizat Donald Trump.

În cadrul aceleaşi conferinţe de presă, preşedintele Trump a apreciat că legislaţia privind securitatea naţională adoptată de Beijing la adresa Hong Kong-ului reprezintă "o tragedie" pentru întreaga lume. "Acţiunea guvernului chinez împotriva Hong Kong-ului este cea mai recentă dintr-o serie de măsuri care reduc statutul deţinut de mult timp şi cu mândrie de oraş. Este o tragedie pentru locuitorii din Hong Kong, din China şi efectiv pentru locuitorii lumii", a declarat Trump.

Preşedintele SUA a mai adăugat că Beijingul "nu şi-a respectat promisiunea făcută lumii de a asigura autonomia Hong Kong-ului". 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel