Tensiunile turco-franceze din Mediterană | Ankara: Afirmaţiile preşedintelui Macron sunt "nule şi neavenite"

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării din Turcia
Sursă foto: Ministerul Apărării din Turcia

Autorităţile de la Ankara au calificat joi declaraţiile preşedintelui Emmanuel Macron ca fiind "nule şi neavenite", după ce şeful statului francez a acuzat Turcia de încălcarea suveranităţii Greciei şi a Ciprului în estul Mediteranei.

Afirmaţiile preşedintelui Macron au fost făcute cu ocazia primirii, joi, la Paris, a omologului său cipriot Nicos Anastasiades.

,,Vreau să reiterez încă o dată solidaritatea deplină a Franţei cu Cipru, dar şi cu Grecia, în faţa încălcării suveranităţii lor de către Turcia", a declarat preşedintele francez.

,,Nu este acceptabil ca spaţiul maritim al unui stat membru al Uniunii noastre să fie încălcat sau ameninţat. Cei care contribuie la aceasta trebuie sancţionaţi", a subliniat Macron.

Afirmaţiile preşedintelui Macron sunt "nule şi neavenite", iar ameninţarea cu sancţiuni pe care preşedintele francez le-a menţionat "nu vor conduce la nimic", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului turc de externe, Hami Aksoy.

,,Franţa ar trebui să înceteze să fie pe cai mari şi să aplice politici mai rezonabile şi mai raţionale", a adăugat dl Aksoy.

Marina elenă a intrat în stare de alertă ridicată miercuri, după ce nave militare turceşti ce însoţeau o navă de explorare a gazelor subacvatice au ajuns în imediata apropiere a celei mai estice insule greceşti, Kastellorizo.

Atena a cerut Ankarei să "înceteze imediat acţiunile sale ilegale", care "îi încalcă suveranitatea şi ameninţă pacea şi securitatea regiunii". 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel