Taiwanul le ordonă piloților să nu deschidă ei primii focul în timpul interceptărilor aeronavelor Chinei

Darius Muresan |
Data publicării:

Tensiunile dintre Taiwan și China au escaladat periculos de mult în ultimul timp. În acest sens, Armata Taiwanului a reînnoit un ordin care denotă faptul că Taipeiul nu va face nicio provocare în timpul interceptărilor tot mai dese ale aeronavelor militare chineze.

Potrivit presei locale, citate de Business Insider, Armata Taiwanului a reînnoit un ordin dat piloților militari de a nu risca să deschidă focul, fie și din greșeală, în timpul interceptărilor, pe fondul creșterii tensiunilor din Strâmtoare.

"Doar piloții cu experiență vor fi trimiși în misiuni de interceptare și monitorizare a aeronavelor chineze pentru a evita incidentele”, precizează sursa menționată, citând surse militare din Taiwan.

"Pentru a evita accidentele care pot declanșa incidente militare, piloții au fost instruiți să nu deschidă primii focul fără o comandă directă de la Comandamentul Forțelor Aeriene”, mai transmite sursa citată, care a adaugă că orice pilot care nu va respecta ordinul va răspunde în fața legii.

Un purtător de cuvânt al ministerului apărării din Taiwan a refuzat să comenteze raportul.

Nivelul uriaș al actualelor tensiuni dintre cele două e demonstrat și de faptul că, recent, Bejingul a trimis avioane de luptă în Strâmtoarea Taiwan chiar în ziua în care a început vizita oficială a celui mai înalt funcţionar american pe insulă în mai bine de patru decenii. Cu toate că provocările chineze au loc aproape zilnic, această acțiune în contextul vizitei delegației americane vorbește de la sine despre nivelul tensionilor din zonă.

 

Taiwanul s-a despărțit de China în 1949. De atunci democrația insulară trăiește sub frica permanenă a unei invazii

 

Taiwanul și China s-au despărțit în 1949, când forțele naționaliste conduse de Chiang Kai-Shek au fost nevoite să se retragă pe insula Taiwan, în urma înfrângerii în fața forțelor comuniste conduse de Mao. Astfel, aproape de sfârșitul războiului civil chinez din 1949, Partidul Comunist Chinez a înființat Republica Populară Chineză, răsturnând guvernul naționalist pe continentul chinez.

De atunci, atât Taiwanul cât și China susțin că sunt reprezentanții adevăratului stat chinez.

CITEȘTE ȘI: David și Goliat: China vs. Taiwan, în bătălia pentru 'o singură Chină'

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel