Taiwanul acuză China de cea mai mare încălcare a spațiului aerian din istorie

j_16_china_07243800
Aeronave J-16 ale Chinei, sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing
Pe 26 martie, Ministerul taiwanez al Apărării a informat că o grupare aeriană de luptă a Forțelor Aeriene chineze, formată din patru bombardiere H-6K și 10 avioane de vânătoare J-16, a intrat în spațiul aerian taiwanez, respectiv în zona de identificare a apărării antiaeriene a insulei.

Taiwanul consideră zborurile drept “cea mai mare invazie a Forțelor Aeriene chineze”. Ministerul Apărării din Taiwan a anunțat că a trecut deja sistemele antiaeriene în stare de alertă și a avertizat China cu privire la inadmisibilitatea invadării spațiului aerian al unui stat suveran.

De asemenea, oficialii militari taiwanezi au subliniat că China a profitat de suspendarea temporară a zborurilor aviației militare taiwaneze, în urma a două accidente aviatice care au avut loc în cursul acestei săptămâni.

2. Bombardier... (h_6_bombardier_china_26025800.jpg)

Foto: Bombardier H-6K al Chinei, sursă: Ministerul Apărării de la Beijing

Potrivit informațiilor obținute, aeronavele chineze au zburat prin spațiul aerian din sudul Taiwanului și au trecut prin Canalul Bashi, care separă insula de Filipine. Potrivit experților, Forțele Aeriene ale Chinei desfășoară exerciții pentru blocarea navelor de război americane pe acest canal.

În același timp, se remarcă faptul că China a intensificat semnificativ activitățile militare în apropierea insulei.

În acest context, Taipeiul a acuzat Beijingul de escaladarea tensiunilor din Golful Taiwan, ca urmare a semnării unui memorandum de înțelegere între Statele Unite și Taiwan. Memorandumul are în vedere consolidarea cooperării dintre Garda de Coastă SUA și Taiwan. Beijingul nu a reacționat în niciun fel la declarațiile Taipeiului, deoarece consideră insula o provincie a Chinei continentale. Acesta explică exercițiile regulate desfășurate de armata chineză în apropierea insulei prin „determinarea de a-și apăra suveranitatea”.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes
x close