Summit NATO. Trump, poziție dură: Noi vă apărăm de Rusia, dar Germania este prizoniera ei!

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:

Președintele SUA a fost primit de către Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

Jens Stoltenberg le-a declarat jurnaliștilor, la primirea președintelui Donald Trump, că obiectivul NATO este să continue investițiile de apărare, un subiect extrem de sensibil pe agenda Summit-ului pe care Trump l-a ridicat încă de la prima oră. 

„Nu e suficient. SUA plătește mult prea mult”, a declarat Donald Trump care a atras din nou atenția celorlalte state europene că e necesar să mărească imediat bugetul pe apărare. 

„Sperăm să ajungem la un rezultat. E disproporțional și nu e corect pentru SUA. Secretarul Stoltenberg înțelege mai bine decât oricine acest lucru”, a mai precizat Donald Trump care a adăugat că ”ceva trebuie făcut” iar acest lucru durează de decenii, sub multe administrații și președinți, dar niciunul nu a ridicat până acum problema așa cum a ridicat-o el. 

„Suntem cu toții de acord că aliații trebuie să investească mai mult”, a concluzionat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO. 

(w670)

Germania, ținta principală

Ulterior, la masa oficială, până la plecarea presei, Trump și-a continuat atacul. Ținta a fost Germania pe care o consideră subordonată Rusiei și a dat exemplul Poloniei.  

Potrivit lui Trump, Germania este "total controlată de Rusia" din cauza acordului său "nepotrivit" cu Moscova privind gazoductul Nord Stream 2. 

"Germania este prizoniera Rusiei pentru că îşi primeşte o mare parte din energie de la Rusia", a spus Trump la un mic dejun cu secretarul general al NATO, Jesn Stoltenberg, înainte de deschiderea oficială a Summit-ului. 

„Noi trebuie să vă protejăm de Rusia, dar ei fac afaceri cu Rusia de miliarde”, i-a reproșat Trump lui Stoltenberg. Președintele SUA a mai acuzat Germania că e controlata total de Rusia prin prisma gazelor. „Nu e normal, cred că e un lucru rău pentru NATO și cred că trebuie să discutăm și cu Germania”, i-a mai transmis Trump secretarului general NATO.

Președintele SUA a continuat atacul precizând că situația este foarte incorectă pentru SUA în ceea ce privește finanțarea NATO, Germania fiind o țară bogată care ar putea să crească imediat fără probleme bugetul pentru apărare. „Noi vă apărăm de Rusia, dar voi îi plătiți miliarde”, a concluzionat Donald Trump care spune că prin acest lucru Rusia devine mai puternică.

Președintele SUA a precizat că înțelege argumentul comercial, dar a dat exemplul Poloniei care nu acceptă gazul rusesec și altfel nu devine dependentă de Moscova.

Germania a aprobat la finele lui martie construcţia şi exploatarea gazoductului Nord Stream-2, conducta submarină care ar urma să transporte gaze naturale între Rusia şi Germania, lucrările de construcţii urmând a fi realizate în 2018. Proiectul, ale cărui costuri sunt estimate la 9,5 miliarde de euro, va duce la creşterea livrărilor de gaze naturale din Rusia direct în Germania, dar statele membre UE din Europa de Est, Polonia şi statele baltice susţin că ar creşte şi dependenţa UE de gigantul rus de export de gaze Gazprom, care deja asigură aproximativ o treime din importul de gaze din blocul comunitar. 


DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel