Submarinul nuclear Orel al Flotei ruse de Nord a lansat o rachetă de croazieră în Marea Barents

Ionel Copcea |
Data publicării:

Serviciul de presă al Flotei ruse de Nord din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat că, pe 12.09.2021, submarinul nuclear Orel (Proiect 949A, clasa Antey) a lansat o rachetă de croazieră de tip Granit, în timpul unui exercițiu desfășurat în Marea Barents.

“Lansarea rachetei Granit a fost efectuată din imersiune asupra unei poziții țintă, care imita o navă de luptă de suprafață a adversarului convențional”, se arată într-un comunicat de presă al flotei, preluat de agenția Tass.

După cum au precizat reprezentanții Flotei de Nord, ținta s-a aflat la o distanță de peste 100 de kilometri de locul din care a fost lansată racheta. Potrivit evaluării Comandamentului Flotei de Nord, “echipajul submarinului a îndeplinit, cu success, misiunile primite, dând dovadă de un înalt profesionalism”.

Exercițiul din Marea Barents, cu participarea unei grupări expediționare arctice, se desfășoară sub conducerea comandantului Flotei de Nord, amiral Aleksandr Moiseev. La acesta participă 8.000 de militari și aproximativ 800 de unități de tehnică militară și specială, între care 40 de tancuri, 460 de mașini de luptă blindate, 240 de instalații de artilerie, aruncătoare de mine și lansatoare multiple de proiectile reactive, 120 de aparate de zbor și 50 de nave de luptă și auxiliare.

Comentariul autorului: Exercițiul de amploare al Flotei ruse de Nord a început pe 09 septembrie și se desfășoară în paralel cu manevrele strategice ruso-belaruse Vest-2021.

În prima zi a exercițiului, distrugătorul Amiral Ushakov și un complex de rachete de coastă de tip Bal au executat lansări de rachete de croazieră asupra unor ținte navale aflate în acvatoriul Mării Barents.

Pe 10 septembrie, reprezentanții Flotei de Nord au anunțat ieșirea în Marea Barents a submarinelor nucleare Orel și Verkhoturie, pentru desfășurarea de activități în cadrul exercițiului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel