Submarinul fără echipaj uman "Orca" a finalizat un marș de 1.600 km prin Pacific. XLUUV va putea rămâne luni de zile în larg

orca xluuv-gallery-1-test-preparations
Transformarea forțelor armate americane este în plină desfășurare. Armata americană tocmai a anunțat oficial călătoria inaugurală a unui submarin fără pilot în Pacific.

Călătoria, în care submarinul fără echipaj a parcurs 1.600 km prin estul Pacificului, s-a încheiat în iulie și a reprezentat prima misiune de acest fel din istorie.

Pentagonul își propune să extindă rapid operațiunile fără echipaj uman în regiune, pentru a completa capabilitățile aeronavelor cu echipaj, ale navelor de suprafață și ale submarinelor.

Drona-submarin Orca XLUUV va spori capacitățile militare ale SUA în Pacific

Submarinul fără echipaj (UUV) "Orca", denumit oficial Extra Large Uncrewed Undersea Vehicle (XLUUV), este dezvoltat și construit de Boeing, companie cunoscută în principal pentru fabricarea aeronavelor.

Programul, lansat în 2017, urmărește extinderea capacităților militare americane, în principal în regiunea Pacificului.

Potrivit companiei producătoare, Orca este cel mai mare UUV și permite misiuni de luni de zile pe mare, având o rază lungă de acțiune - extinzând opțiuni strategice și tactice anterior imposibil de atins pentru Marina SUA. 

„Mediul operațional din Pacific continuă să evolueze odată cu avansul rapid al tehnologiei submarinelor. Comandamentul Submarinelor din Pacific investește masiv în submarine fără echipaj pentru a completa submarinele cu echipaj și pentru a menține superioritatea submarină pe întreg spectrul operațiunilor subacvatice”, a declarat contraamiralul Chris Cavanaugh, comandantul Forțelor Submarine ale SUA din Flota Pacificului, într-un comunicat emis pe 13 august.

Submarinul fără echipaj al SUA, un răspuns la proiectele Chinei

Deși niciun comandant american nu o spune direct, toate indiciile arată că Orca XLUUV reprezintă și un răspuns la proiectele chinezești din acest domeniu, dezvoltate intens în ultimii ani.

Informații din surse deschise, provenite în principal din imagini satelitare și analize maritime, au confirmat în urmă cu aproximativ un an că Marina Armatei Populare de Eliberare a Chinei a desfășurat și testat două submarine fără echipaj, de dimensiuni fără precedent, denumite „XXL”. Testele au fost efectuate în apele din jurul insulei Hainan, în Marea Chinei de Sud.

Cele două nave, fiecare cu o lungime de aproximativ 40-42 de metri, reprezintă un progres semnificativ în programul chinez de dezvoltare a vehiculelor subacvatice fără echipaj și depășesc cu mult modelele occidentale comparabile, inclusiv Orca XLUUV, care are o lungime de aproximativ 26 de metri.

Orca este unul dintre cele mai mari vehicule subacvatice fără echipaj (UUV) operate de Marina SUA și poate îndeplini atât misiuni ofensive, cât și defensive. Acestea includ operațiuni de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR), război împotriva minelor, operațiuni pe fundul mării și misiuni de sprijin expediționar, arată Naval New.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes
x close