SUA vor furniza Ucrainei mai multe obuziere M777 de 155 mm și radare AN/TPQ-36

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Statele Unite au anunțat ieri, 19 mai, că o altă tranșă dintr-un pachet de asistenţă militară se îndreaptă către Ucraina. Cel mai recent pachet de asistenţă militară este în valoare de 100 de milioane de dolari și include în mare parte obuziere remorcate M777 de 155 mm și radare de contra-artilerie AN/TPQ-36.

Potrivit datelor furnizate de Pentagon (Departamentul american al Apărării) în ultimul pachet de asistenţă militară pe care SUA îl trimit Ucrainei sunt incluse 18 obuziere de 155 mm, 18 vehicule tactice pentru tractarea acestor obuziere, trei radare de contra-artilerie AN/TPQ-36, piese de schimb suplimentare şi alte echipamente, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John F. Kirby, în timpul unei conferinţe de presă. 

,,Toate acestea vor începe să fie livrate curând, foarte curând", a spus Kirby. 

"Nu vă pot da o dată exactă a momentului în care toate acestea vor  ajunge în Ucraina, dar vă puteți imagina, după ce ne-ați văzut făcând acest lucru în trecut, că nu vom sta cu mâinile în sân. Vom face să ajungă acele lucruri imediat''. a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

De la începutul invaziei rusești, la 24 februarie 2022, SUA au oferit Ucrainei asistență de securitate în valoare de aproape 4 miliarde de dolari, a declarat Kirby.

Înainte de anunţa acestui nou pachet de asistenţă militară, SUA au furnizat Ucrainei 90 de obuziere de 155 mm, împreună cu peste 200.000 de obuze pentru acestea. De asemenea, SUA au furnizat peste 1.400 de sisteme antiaeriene Stinger, peste 5.000 de sisteme antitanc Javelin și peste 700 de sisteme tactice fără pilot Switchblade – deja cunoscute ca drone kamikaze.

Statele Unite nu sunt singura ţară care trimit asistență militară Ucrainei, a declarat Kirby, iar Washingtonul continua să fie în strânsă legătura şi să coopereze cât mai bine cu statele aliate pentru a le oferi ucrainenilor ceea ce este necesar pentru a-și apăra suveranitatea națională.

Odată cu implementarea acestui pachet de ajutor militar, numărul total de obuziere M777 pe care Forțele Armate Ucrainene îl vor avea va fi de 108 din Statele Unite și alte 10 din Australia și Canada.

 

Militarii ucraineni folosesc deja aceste obuziere pe front

 

M777 este un obuzier de 155 mm cu încărcare manuală și o cadență de foc de până la cinci focuri pe minut. În funcție de tipul de proiectil utilizat, obuzierul are o rază de acțiune de la 24 la 30 de kilometri.

Obuzierele se dovedesc foarte eficiente împotriva rușilor, spune un oficial al Departamentului american al Apărării

Obuzierele remorcate M777 de 155 mm furnizate de SUA și alte tipuri de obuziere furnizate Ucrainei de către statele aliate și partenere au un mare impact pe câmpul de luptă, a declarat un înalt oficial al Departamentului Apărării în cadrul unei conferințe de presă a Pentagonului la 16 mai.

"Deja vedeți că ucrainenii sunt dispuși să treacă la contraofensivă în Donbas. Ei recuperează unele orașe pe care rușii le-au luat în trecut", a declarat David Vergun, relatează Departamentul american al Apărării, citat de publicaţia ArmyRecognition.

Ieri, secretarul american al apărării Lloyd J. Austin III a avut o discuție cu ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov. Reznikov i-a spus lui Austin că 74 din cele 90 de obuziere M777 pe care SUA le-au furnizat Ucrainei sunt acum în prima linie pe câmpul de luptă, menționând că obuzierele sunt folosite nu doar în regiunea Harkov, ci și în alte părți din Donbas.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel