SUA promit reconstrucția NATO și avertizează din nou Germania cu privire la Nord Stream 2

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:

Scretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a promis marţi "să reconstruiască şi să revitalizeze" NATO, să se consulte cu aliaţii în privinţa oricărui plan american privind o posibilă retragere din Afganistan şi a avertizat totodată Germania cu privire la gazoductul Nord Stream 2, informează Agepres, care citează Reuters.

Luând cuvântul cu prilejul primei sale vizite la cartierul general al NATO, la Bruxelles, Blinken şi-a exprimat "angajamentul ferm" faţă de NATO şi a spus că Alianţa Nord-Atlantică se află "într-un moment crucial" în faţa ameninţărilor din întreaga lume, precum şi în privinţa schimbărilor climatice.


Stoltenberg a atras atenţia că în prezent aliaţii au de înfruntat provocări globale, cum ar fi acţiunile "destabilizatoare" ale Rusiei, terorismul, atacurile cibernetice, proliferarea nucleară, tehnologiile perturbatoare, ascensiunea Chinei şi impactul schimbărilor climatice asupra securităţii.

"Nicio ţară şi niciun continent nu pot înfrunta singure aceste sfidări. Nici Europa singură, nici America singură, ci doar Europa şi America împreună în NATO", a subliniat Stoltenberg.

Reuniunea NATO de marţi şi miercuri va aborda şi viitorul prezenţei militare aliate în Afganistan, unde NATO menţine o misiune de consiliere, sprijin şi formare a forţelor de securitate locale.

Acordul semnat în februarie 2020 între SUA şi talibani stabilea că trupele internaţionale vor părăsi Afganistanul în mai 2021 dacă insurgenţii îndeplineau o serie de angajamente, cum ar fi ruperea legăturilor cu grupări teroriste, reducerea violenţelor şi implicarea în negocierile de pace cu guvernul de la Kabul.

Totuşi, Washingtonul a anunţat că va revizui acordul pentru a avea certitudinea că talibanii îşi îndeplinesc angajamentele asumate, iar din acest motiv la reuniunea NATO nu se aşteaptă o decizie finală în privinţa Afganistanului. Blinken a amintit că procesul de revizuire a acordului cu talibanii este în plină desfăşurare la Washington şi că marţi, la Bruxelles, el va împărtăşi opiniile americane cu aliaţii şi, totodată, îi va asculta şi se va consulta cu aliaţii.

"Ne-am dus (în Afganistan) împreună, ne-am ajustat (prezenţa) împreună şi, când va veni momentul, vom părăsi (ţara) împreună", a insistat Blinken. "Există un cuvânt care se repetă, iar acesta este 'împreună'", a comentat el, adăugând că, în orice caz, NATO este hotărâtă să garanteze faptul că Afganistanul nu se va mai transforma "într-un refugiu pentru terorişti".

Şeful diplomaţiei americane a avertizat de asemenea că, în privinţa Rusiei, "suntem lucizi şi vom conlucra cu Moscova atunci când interesele noastre o cer", iar despre autorităţile de la Beijing, Blinken a spus că "trebuie să ne asigurăm că NATO se concentrează asupra Chinei şi asupra provocărilor pe care le presupune".

Totodată, Blinken şi-a exprimat convingerea că Nord Stream 2, gazoductul în construcţie dintre Rusia şi Germania, contravine intereselor Uniunii Europene şi subminează Ucraina. Secretarul de stat al SUA a anunţat că urmează să aibă o întrevedere cu omologul german Heiko Maas pentru a discuta despre acest subiect.

"Preşedintele (Joe) Biden a fost foarte clar, el crede că gazoductul este o idee proastă, proastă pentru Europa, proastă pentru Statele Unite şi, în definitiv, în contradicţie cu propriile interese de securitate ale UE. Există riscul să afecteze interesele Ucrainei, Poloniei, şi ale altor parteneri sau aliaţi apropiaţi", a spus Blinken, care a amintit că, potrivit legislaţiei americane, Washingtonul trebuie să impună sancţiuni companiilor care participă la proiectul Nord Stream 2.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel