SUA nu sunt intimidate de demonstrația de forță a Chinei. Navele și avioanele militare vor continua deplasările în Strâmtoarea Taiwan

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
USS Porter, sursă foto: US Navy
USS Porter, sursă foto: US Navy

SUA vor consolida relaţiile comerciale cu Taiwanul şi vor efectua noi curse aeriene şi maritime în strâmtoare, în replică la acţiunile "provocatoare" ale Chinei, a anunţat vineri un înalt responsabil american, relatează Agerpres, care citează AFP.

O "foaie de parcurs ambiţioasă" privind comerţul va fi prezentată "în zilele următoare", a declarat Kurt Campbell, coordonator al Casei Albe pentru Asia-Pacific.

Acest consilier al lui Joe Biden a afirmat că Beijingul s-a folosit de recenta vizită controversată a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, pentru a încerca să bulverseze statu-quo-ul privind situaţia insulei.

Această vizită a fost "coerentă" cu politica Washingtonului, iar China a "exagerat", a apreciat el.

Beijingul a utilizat acest pretext pentru "a lansa o campanie de punere sub presiune împotriva Taiwanului pentru a schimba statu quo-ul, punând în pericol stabilitatea în strâmtoarea Taiwan".



Acţiunile Chinei "continuă să fie provocatoare, destabilizatoare şi fără precedent" - Kurt Campbell

Beijingul s-a înfuriat după vizita în Taiwan, săptămâna trecută, a lui Nancy Pelosi, lansând exerciţii aeriene şi maritime de mai multe zile în jurul insulei. În replică, SUA şi-au reafirmat angajamentul în regiune.

Kurt Campbell a declarat că administraţia Biden "va continua să întărească legăturile cu Taiwan, în special făcând să progreseze relaţiile noastre economice şi comerciale".

Nave şi avioane americane vor efectua de altfel noi treceri prin strâmtoarea Taiwan "în următoarele săptămâni", a adăugat Kurt Campbell.

Forţele americane "vor continua să zboare, să navigheze sau să opereze peste tot unde dreptul internaţional o permite", a adăugat el, fără a preciza natura desfăşurărilor în strâmtoare sau calendarul lor.

Criticând decizia Chinei de a înceta cooperarea cu SUA în ceea ce priveşte schimbările climatice, înaltul responsabil a afirmat că Washingtonul continuă să păstreze canale de comunicare "deschise" cu Beijingul.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel