SUA: Mark Esper, confirmat la conducerea Departamentului Apărării

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Senatul SUA a votat marţi, cu o majoritate covârşitoare, numirea lui Mark Esper (55 de ani) în funcţia de ministru al apărării, care intervine la şapte luni după demisia răsunătoare a lui Jim Mattis, acesta având dezacorduri cu Donald Trump în mai multe dosare.

Ministru adjunct însărcinat cu forţele terestre din 2017, Mark Esper urmează să depună jurământul marţi seara, potrivit Pentagonului. El a fost ales de către preşedintele american pentru a conduce prima armată a lumii atunci când candidatul precedent, Patrick Shanahan, s-a retras în iunie din motive familiale. 

El vine la conducerea unei instituţii destabilizate de schimbările intervenite la vârful Pentagonului în ultimele şase luni, în contextul în care prima putere militară a lumii este angajată în două războaie - în Siria şi Afganistan - pe fondul escaladării tensiunilor cu Teheranul. 

 

Esper, numit la conducerea Pentagonului cu o majoritate covârșitoare



Numirea sa a fost aprobată cu 90 de voturi, opt exprimându-se împotrivă, în condiţiile în care numeroşi candidaţi democraţi la prezidenţialele din 2020 s-au opus, dintre care AFP le menţionează pe Elizabeth Warren, Amy Klobuchar şi Kamala Harris. 

"El are încrederea preşedintelui nostru, încrederea armatei noastre şi încrederea Congresului", a subliniat influentul senator republican, James Inhofe, înainte de vot. 

Procesul de numire a lui Esper la conducerea Pentagonului a decurs rapid. 

Este un "candidat pe deplin pregătit" pentru a-şi asuma funcţia, a declarat luni şeful majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, subliniind urgenţa dotării armatei cu un ministru cu drepturi depline. 

"Lumea este plină de ameninţări grave la adresa noastră, a aliaţilor şi intereselor noastre", a afirmat senatorul republican, subliniind în acest sens "insistenţa Iranului de a continua să provoace tensiuni în Orientul Mijlociu".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel