SUA fac un prim pas pentru modernizarea de avioane F-16 ale Turciei, dar marele contract pentru zeci de F-16 suplimentare rămâne blocat

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Avioane F-16 ale Turciei. Foto: Ministerul Apărării de la Ankara
Avioane F-16 ale Turciei. Foto: Ministerul Apărării de la Ankara

SUA se pregătește să accepte vânzarea către Turcia a echipamentelor pentru modernizarea avioanelor de vânătoare F-16, pe care Ankara le are deja în serviciu.

Potrivit Reuters, Departamentul de Stat al SUA se pregătește să demareze procedura de aprobare pentru vânzarea de echipamente pentru modernizarea avioanelor de luptă aflate în dotarea Forțelor Aeriene ale Turciei - în special, radare și avionică, o afacere evaluată la 259 de milioane de dolari.

De asemenea, publicația a aflat că șefii comisiilor relevante ale Congresului au fost deja de acord informal cu acest lucru.

Foto: Avion F-16 al Forțelor Aeriene ale Turciei

Dacă Congresul își dă acordul în timpul procedurii oficiale, aceasta va fi prima vânzare de tehnologie militară către Turcia din ultimii ani.

 

Contractul de 20 de miliarde depinde, probabil, și de votul pentru Suedia în NATO

 

Acordul administrației Biden este unul simbolic și se dorește a fi un „semnal pozitiv” către Ankara, potrivit unei surse familiare cu acordul.

În același timp, încă nu există evoluții în ceea ce privește contractul-mamut, de 20 de miliarde de dolari, privind vânzarea de F-16 suplimentare. În octombrie 2021, Turcia a transmis Statelor Unite o cerere pentru achiziționarea a 40 de avioane de luptă F-16 Block 70 și 79 de kit-uri de modernizare, dar răspunsul final al Wasingtonului se lasă încă așteptat.

Potrivit rapoartelor, cercurile de experți consideră că acesta poate fi și un subiect nepublic al negocierilor cu SUA, astfel încât Turcia să înceteze în sfârșit să blocheze intrarea Suediei în NATO.

Este de remarcat faptul că Ankara încearcă de mult timp să obțină măcar avioane de luptă F-16 din SUA - după ce Turcia a fost exclusă din programul F-35 și a fost ținta unui pachet de sancțiuni din cauza achiziționării de S-400 rusești.

Ratificarea aderării Suediei la NATO de către parlamentul turc nu este singura problemă dintre Ankara și SUA. Pe listă se mai află reducerea tensiunilor cu Grecia, abținerea de la o invazie în nordul Siriei, dar și aplicarea sancțiunilor împotriva Rusiei.

Este posibil ca astfel de condiții să enerveze Turcia, care a spus că Statele Unite au cereri „nesfârșite” legate de vânzarea de avioane F-16, mai scrie Reuters.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel