SUA ar putea trimite, via Orientul Mijlociu, noi lansatoare pentru puternicul sistem NASAMS, destinat Ucrainei

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Se pare că Statele Unite lucrează cu două țări din Orientul Mijlociu pentru a transfera sisteme avansate de apărare aeriană NASAMS în Ucraina în următoarele trei până la șase luni.

”La acest moment, există mai multe sisteme NASAMS desfășurate în Orientul Mijlociu și unii dintre aliații noștri NATO și lucrăm cu mai multe țări din Orientul Mijlociu pentru a încerca să le direcționăm în Ucraina”, a declarat directorul general al producătorului de arme Raytheon Technologies, Greg Hayes, pentru Politico joi seară.

Declarația CEO-ului Raytheon  vine la doar o zi după ce Pentagonul a acordat companiei americane un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru șase NASAMS care se preconizează a fi construite până la sfârșitul anului 2025.

 

Cine ar putea fi ”intermediarii”

 

Deși Hayes a refuzat să numească țările din Orientul Mijlociu care ar putea trimite sisteme în Ucraina, din datele disponibile pe site-ul Agenției de Cooperare pentru Apărare și Securitate (DSCA), consultate de Politico, s-ar părea că sistemele NASAMS care vor fi transferate se găsesc în Oman și Qatar.

Kievul a recepționat primele două din cele opt livrări aprobate de NASAMS, încă de la începutul lunii noiembrie.

NASAMS (National Advanced Surface to Air Missile System), au o rază de acțiune mai mare decât precedentele sisteme de apărare aeriană furnizate de Occident.

Sistemul NASAMS constă din radarul Sentinel A3, Centrul de coordonare a focului (FDC) Kongsberg Defence & Aerospace, lansator și suita de efectori Raytheon Missile & Defense, inclusiv racheta aer-aer cu rază medie avansată sau AMRAAM aer-aer cu rază medie, dar și rachete aeriene cu rază extinsă sau AMRAAM-ER și AIM- 9X Sidewinder.

Centrul de coordonare a focului (FDC)

FDC permite interoperabilitatea deplină cu forțele naționale, ale UE și ale NATO.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel