Poate Grecia e cu „noroc”. Francezii propun grecilor corvete Gowind, asemenea României. Construcția ar trebui să se facă în Grecia

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Prețul programului este estimat la 1,5 miliarde de euro și implică construcția a trei corvete cu opțiunea de a adăuga o a patra navă.

Programul corvetelor pentru România bate pasul pe loc, semnarea contractului privind achiziţia de corvete pentru înzestrarea Armatei Române fiind suspendată sine die.

În țara noastră încă din 2019 Asocierea dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța a fost declarată câștigătoare, într-un acord ce prevede construcția a 4 corvete Gowind 2500 în România.

Doar că, din varii motive, ce țin de neconcordanțe financiare, peste care s-au adăugat și creșterea costurilor materiei prime după pandemia de COVID-19, acordul nu a fost semnat fiind un blocaj ce ține de trei ani, în timp ce MApN solicită respectarea actului inițial și așteaptă Asocierea să semneze.

În acest timp, guvernele altor state încearcă să-și modernizeze în ritm cât mai alert flota navală. 

Astfel, Grecia urmează să ia o decizie cu privire la programul de achiziție a corvetelor după ce ofertele finale din Franța și Italia au fost depuse la începutul săptămânii.

Prețul programului este estimat la 1,5 miliarde de euro pentru construcția a trei nave.

 

Două variante pe masă

 

Propunerea franceză se referă la Gowind 2500 în timp ce cea italiană este pentru clasa FCx30 Doha.

Oricare dintre cele două propuneri va merge înainte, se va face printr-o procedură de acord interguvernamental de tip G2G.

Contractul francez ar presupune ca Naval Group să fie de acord pentru producția la șantierele navale Skaramanga de lângă Atena.

Fincantieri din Italia stipulează un acord cu șantierele navale Elefsis și cu grupul Onex.

În ambele cazuri prima corvetă va fi construită în Franța sau Italia (în funcție de câștigător) și va fi livrată în 2025. Următoarele nave vor fi contruite în Grecia, scrie navalnews.

 

Gowind 2500 

Corveta italiană FCx30 de clasă Doha construită de Fincantieri 

Youtube video image

 

Achiziția Corvete de către Grecia pentru a contracara amenințarea turcă

 

Grecia și-a modernizat forțele de apărare în fața amenințărilor repetate ale Turciei în Marea Egee.

În martie, Atena a semnat un acord cu Franța pentru achiziționarea de către Marina Elenă a trei fregate Belharra, construite tot de Grupul Naval, cu opțiune pentru a patra.

Acordul include suport în serviciu și furnizarea de torpile MU90 și contramăsuri CANTO.

La începutul anului 2022, parlamentul din Grecia a ratificat un acord de arme cu Franța, care include și achiziționarea a șase noi avioane de luptă Rafale la o comandă existentă pentru 18 avioane.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel