Stoltenberg: NATO şi-ar putea extinde prezenţa în Marea Neagră

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Alianţa Nord-Atlantică analizează posibilitatea extinderii prezenţei sale în Marea Neagră, acest subiect fiind discutat în timpul dejunului informal de joi cu ministrul ucrainean al apărării, Stepan Poltorak, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit UNIAN.

,,Am avut o foarte bună discuţie în timpul întâlnirii. Toţi membrii NATO sprijină Ucraina din punct de vedere politic şi practic. Analizăm ce putem face în plus. Avem diverse fonduri de încredere, sprijin pentru securitatea cibernetică şi o cooperare în acvatoriul Mării Negre. Discutăm despre posibilitatea extinderii prezenței noastre în Marea Neagră, unde peste câteva zile vor fi organizate exerciții cu participarea navelor NATO", a declarat Stoltenberg în timpul conferinței de presă susţinute după reuniunea Consiliului NATO de la Bruxelles.

Secretarul general al NATO a amintit că ,,NATO şi-a sporit, deja, prezenţa pe mare, în aer şi la sol în cadrul sprijinului acordat Ucrainei".

Jens Stoltenberg a declarat că în timpul reuniunii miniştrii apărării au discutat, per ansamblu, situaţia din Ucraina, inclusiv incidentul din Marea Azov din luna noiembrie 2018. 

,,Am discutat despre situația din și în jurul Ucrainei, inclusiv situația din Marea Azov. Aliații au exprimat un sprijin puternic pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și au cerut Rusiei să elibereze imediat marinarii și navele ucrainene capturate în noiembrie'', a declarat Secretarul General al NATO.

În urmă cu două zile, Rusia a ţinut să facă noi ameninţări la adresa Ucrainei, privind intenţia Kievului de a organiza împreună cu Statele Unite exerciţi navale.

Rusia a catalogat drept ,,periculos" planul Ucrainei de a efectua exerciţii navale comune (,,Sea Breeze-2019") împreună cu Statele Unite în nord-vestul Mării Negre.

,,Este o idee periculoasă, acesta este modul în care percepem acest plan. Vom studia situaţia, dar este o idee periculoasă", a avertizat Grigori Karasin, adjunctul ministrului rus de Externe, citat de agenţia rusă de ştiri TASS.

,,Exercițiile internaționale vor avea loc în partea de nord-vest a Mării Negre, în regiunile Mykolayiv, Kherson și Odesa", relatează serviciul de presă al Ministerului Apărării al Ucrainei, citat de Ukrinform.net.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a ţinut să precizeze că nu va permite Rusiei să blocheze rutele de transport maritim în Marea Neagră. ,,Ucraina va face toate eforturile pentru garantarea securităţii naţionale de-a lungul culoarelor maritime. Vom dezvolta şi vom consolida Forţele navale ucrainene, vom construi parteneriatul cu NATO. Nu vom permite Rusiei să alunge Ucraina din zona de coastă a Mării Negre", a declarat Petro Poroşenko, potrivit Kyiv Post.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel