Stoltenberg: Brexitul poate consolida importanţa NATO

S.I. Catalin |
Data publicării:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a estimat marţi că ieşirea Regatului Unit din UE ar putea ''consolida importanţa'' NATO ca platformă de cooperare politică între membrii Alianţei, dintre care mulţi fac parte şi din UE, transmite agenţia EFE.

,,Brexitul va schimba relaţia Regatului Unit cu UE, nu însă şi pe cea cu NATO. Prin urmare, va consolida importanţa NATO'', a spus Stoltenberg la o conferinţă de presă înaintea unei reuniuni a miniştrilor apărării din statele membre NATO, care se va desfăşura miercuri şi joi.

El a subliniat că Regatul Unit ,,conduce prin forţa exemplului'' în Alianţă, întrucât alocă de mulţi ani apărării un buget de cel puţin 2% din PIB şi aduce o contribuţie importantă în misiunile aliate, inclusiv pe flancul estic al NATO, unde conduce în Estonia unul dintre cele patru batalioane desfăşurate de Alianţă în această zonă.

Cât despre încercările Uniunii Europene de a-şi consolida propria apărare colectivă, Stoltenberg a apreciat că şi aceste încercări pot întări Alianţa, dar a avertizat că ele nu trebuie să intre în concurenţă cu ceea ce face NATO.

După Brexit, este ,,în mod special evident că eforturile UE nu vor putea înlocui NATO, întrucât 80% din contribuţii nu vin din UE'', a punctat el, făcând astfel referire la diferenţa dintre chletuielile militare ale SUA şi Regatului Unit, de o parte, şi cele ale statelor UE membre în NATO, de cealaltă parte.

Totuşi, Stoltenberg a adăugat că majoritatea statelor membre NATO au prevăzut ca din anul 2024 să aloce apărării cel puţin 2% din PIB şi chiar şi acelea care încă nu şi-au asumat acest angajament au arătat prin planurile lor naţionale de apărare transmise Alianţei că au început să crească aceste cheltuieli.

Printre subiectele ce vor fi discutate miercuri şi joi de miniştrii apărării din statele Alianţei se numără şi cel al cheltuielilor militare şi o mai bună repartizare a sarcinilor în cadrul NATO.

,,Vom examina progresele în cele trei dimensiuni de angajament: bani, capacităţi şi contribuţii'', a precizat Stoltenberg.

Un alt subiect important pe agenda discuţiilor este situaţia Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), din care Washingtonul a anunţat că se va retrage, ceea ce a determinat Rusia să decidă la rândul ei suspendarea participării la acest tratat încheiat pe vremea Războiului Rece. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel