Steve Bannon, arestat în SUA. Trump susține că nu știa nimic de proiectul lui Bannon de finanțare a zidului cu Mexic

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Preşedintele american Donald Trump a declarat că nu ştia nimic despre site-ul de finanţare a construcţiei zidului de la frontiera dintre SUA şi Mexic pentru care fostul său consilier Steve Bannon a fost inculpat, relatează Agerpres, care citează AFP.

"Nu am mai avut de mult timp contact cu el", a afirmat Trump din Biroul Oval.

Steve Bannon, unul dintre arhitecţii campaniei prezidenţiale a lui Trump în 2016, a fost inculpat şi arestat joi. El este suspectat că, împreună cu alţi trei reprezentanţi ai site-ului 'We Build The Wall' ('Construim Zidul'), a deturnat bani de la sute de mii de donatori, potrivit procuroarea federale din Manhattan.

În mod special, el ar fi folosit "sute de mii de dolari" pentru a acoperi "cheltuieli personale".

"Nu ştiam nimic de acest proiect", a spus Trump. "Nu-mi place acest proiect", a adăugat el.

Liderul de la Casa Albă a mai afirmat că el s-a opus ideii de a căuta fonduri private pentru a construi zidul. "Am fost convins că era un lucru care nu trebuia făcut", a insistat el.

În calitate de consilier al lui Trump în campania electorală şi apoi de strateg-şef la Casa Albă, Bannon a contribuit la articularea populismului de dreapta şi a opoziţiei dure faţă de imigraţie care au definit mandatul lui Trump. El a părăsit Casa Albă în august 2017.

Anunţul privind inculparea şi arestarea lui Bannon vine în contextul în care Trump este în urma contracandidatului democrat Joe Biden în sondajele de opinie de dinaintea scrutinului prezidenţial de la 3 noiembrie.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel