Stenograma discuției dintre Trump și Zelenski: Opoziţia îl acuză pe preşedintele Ucrainei că a afectat imaginea ţării

S.I. Catalin |
Data publicării:

Adversarii preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi-au exprimat joi îngrijorarea privind criticile acestuia la adresa unor lideri europeni într-o convorbire telefonică cu Donald Trump, transmite Reuters.

Casa Albă a publicat un rezumat al conţinutului convorbirii din 25 iulie, în contextul efortului democraţilor americani de a-l suspenda pe Trump pe motiv că a făcut presiuni asupra lui Zelenski pentru a-l determina să contribuie la denigrarea fostului vicepreşedinte al SUA Joe Biden.

Joe Biden este cel mai bine cotat în sondajele de opinie în cursa internă a Partidului Democrat pentru desemnarea candidatului la preşedinţia Statelor Unite, în alegerile din noiembrie 2020. Dacă va fi nominalizat, el se va confrunta cu Trump, care va candida pentru realegere din partea Partidului Republican.

Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte, a lucrat în Ucraina pentru o companie care efectua foraje de gaze; nu s-a dovedit că el sau tatăl său ar fi comis vreo ilegalitate.

Zelenski, ales în aprilie fără să aibă experienţă politică, a fost angrenat în scandal. Trump, care neagă că ar fi greşit cu ceva, i-a cerut să insiste pentru anchetarea afacerilor lui Hunter Biden, iar preşedintele Ucrainei a fost de acord. În convorbirea incriminată, liderul de la Kiev l-a lăudat cu entuziasm pe preşedintele american ca sursă de inspiraţie, s-a declarat de acord cu criticile acestuia la adresa unui fost ambasador al SUA în Ucraina şi a declarat că este de părere, ca şi Trump, că politicienii europeni nu au susţinut corespunzător Ucraina.

Partidul Solidarităţii Europene (PSE) formaţiune ucraineană de opoziţie loială fostului preşedinte Petro Poroşenko, a comunicat că este ,,profund preocupat că astfel de declaraţii necugetate şi negândite ale preşedintelui pot complica sprijinul internaţional pentru Ucraina". ,,Aşa cum dovedeşte rezumatul, în timpul conversaţiei, preşedintele Zelenski a pus sub semnul întrebării ajutorul furnizat în ultimii ani Ucrainei de către Uniunea Europeană, în special de Germania şi Franţa", arată PSE.

Poroşenko a susţinut de multă vreme că lipsa de experienţă politică a lui Zelenski poate fi dăunătoare pentru Ucraina, care se confruntă din 2014 cu separatiştii din estul ţării, susţinuţi de Rusia. Oleksi Goncearenko, parlamentar din partidul fostului preşedinte, a depus o cerere către preşedinţia de la Kiev pentru publicarea transcrierii complete a convorbirii cu Trump. Rezumatul publicat de Casa Albă nu este o transcriere, ci o reconstituire bazată pe notele oficialilor americani care ascultau dialogul.

"Este ciudat că preşedinţia (Ucrainei - n. red.) nu a publicat această transcriere simultan cu Casa Albă", a scris Goncearenko pe Facebook.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel