Spunem "pas" ofertei Franței? Nicușor Dan: Suntem sub umbrela nucleară NATO oferită de SUA. Ce nu a clarificat Președintele

nicusor_dan_franta_conf_presa__9_dec_2025_00887800
Preşedintele Nicuşor Dan, aflat în vizită oficială în Franţa, Decembrie 2025. Sursa foto: Administrația Prezidențială.
Președintele României a oferit un răpuns neclar la subiectul unei posibile cooperări cu Franța pe componenta nucleară.

România, ca toate ţările în NATO, este sub umbrela nucleară NATO oferită de Statele Unite, a declarat, joi, preşedintele Nicuşor Dan, menţionând că, din acest punct de vedere, ţara noastră este acoperită.

"În primul rând, România, ca toate ţările în NATO, este sub umbrela nucleară NATO oferită de Statele Unite. Acesta este primul lucru. Apoi, ca ţară membră NATO, România este parte la deciziile, programele cu componentă nucleară care se iau în cadrul Alianţei. Deci, din punctul acesta de vedere, România este acoperită, este sub o umbrelă nucleară", a spus Nicuşor Dan, la o conferinţă de presă comună cu omologul său, Karol Nawrocki, întrebat cum se poziţionează faţă de faptul că România a fost invitată de Franţa la extinderea umbrelei nucleare.

El a precizat că ţara noastră are un parteneriat strategic cu Franţa. "Noi, după cum ştiţi, avem un parteneriat strategic, care este un parteneriat pe mai multe paliere. Acest parteneriat este într-o extindere şi mă opresc aici", a adăugat Nicuşor Dan.

"Cooperarea cu Alianţa Nord Atlantică, cu SUA garantează un domeniu compatibil de securitate din Polonia, din regiunea Europei Centrale şi de Est", a afirmat, la rândul său, preşedintele Poloniei. 

Ce nu spune Nicușor Dan

Este cel puțin ciudat că poziția României pe acest subiect este diferită de atitudinea unor state din Flancul Estic, care au ales să coopereze cu Franța privind așa-numita "umbrelă nucleară". 

Autoritățile nu ne explică de ce România ar trebui să rămână în afara acestui mecanism atât timp cât toate statele care au optat până acum pentru parteneriatul cu Parisul fac parte din NATO - și beneficiază deja de umbrela nucleară a Statelor Unite. Mai mult, pe listă se află și state situate în proximitatea graniței cu Rusia, precum Suedia sau Polonia, ceea ce arată că inițiativa Parisului nu este destinată "nucleului dur" al Europei.

E mai mult decât evdent că toate statele care au spus deja "da" propunerii franceze caută un mecanism de rezervă la umbrela nucleară a Statelor Unite.

Amintim că statele care au fost de acord să coopereze cu Franța pe dimensiunea nucleară sunt: Marea Britanie, ”un partener major și o putere nucleară independentă”; Germania ”un partener cheie în acest demers”, Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca. Lista statelor partenere rămâne deschisă, confirmă Emmanuel Macron.

Ce înseamnă colaborarea nucleară cu statele europene

Franța va efectua exerciții comune de descurajare, iar colaborarea se va derula în complementaritate cu NATO.

De asemenea, Parisul ar putea desfășura elemente de forță strategică către aliați. ”Forțele noastre aeriene strategice ar putea fi astfel desfășurate în adâncul continentului european, (...) ceea ce va complica calculele adversarilor noștri și va conferi acestei descurajări avansate”, declara președintele Franței.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes
x close