Spionaj. Rusia, interdicții pentru militarii săi aflați în misiune

Sebastian Florea |
Data actualizării: | Data publicării:

De teama spionajului, Rusia le interzice militarilor să aibă asupra lor smartphone-uri în misiune.

Parlamentul din Rusia a adoptat marţi o modificare legislativă care le interzice militarilor să aibă smartphone-uri asupra lor în timpul misiunilor, de teama spionajului, relatează DPA. Membrii armatei ruse au de asemenea interdicţie să posteze pe internet informaţii despre activităţile lor, a precizat într-un comunicat camera inferioară a parlamentului, Duma de Stat.

A fost nevoie de o astfel de lege în contextul în care militarii 'prezintă un interes special pentru serviciile secrete ale guvernelor străine, terorişti şi organizaţii extremiste', se mai arată în comunicat. Legea le interzice angajaţilor armatei 'să aibă asupra lor dispozitive electronice persoanele' care pot stoca fotografii sau înregistrări video, care pot fi folosite pentru acces la internet sau pentru geolocalizare. Armata rusă a avut frecvent de suferit în ultimii ani de pe urma interesului militarilor săi pentru reţelele de socializare, potrivit AFP.

Un militar rus a postat, de exemplu, pe Instagram, în 2014, în plin conflict în estul Ucrainei, două fotografii afişate ca geolocalizare în Ucraina, unde oficial armata rusă nu a intervenit. La sfârşitul lui 2017, Ministerul rus al Apărării a început să furnizeze telefoane mobile cu un nivel ridicat de protecţie ofiţerilor săi superiori care au acces la documente sensibile, a anunţat ziarul Izvestia în februarie 2018.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel