Spania va desfășura avioane de vânătoare în România și Bulgaria pentru a consolida apărarea flancul estic al NATO

DefenseRomania Team |
Data publicării:
F-18
F-18

Spania a confirmat sâmbătă că în următoarele luni va desfășura avioane de luptă în Bulgaria și România, relatează Agenția France-Presse. Obiectivul acestei desfăşurării este de a întări flancul estic al NATO, în cadrul strategiei de descurajare, pe fondul invaziei rusești în Ucraina.

Spania a declarat că va desfășura 14 avioane de luptă în Bulgaria și România, în contextul în care NATO continuă să își consolideze flancul estic în fața acțiunilor agresive ale Rusiei în regiune.

Ministerul spaniol al Apărării a precizat că, între jumătatea lunii noiembrie și începutul lunii decembrie, va trimite în Bulgaria șase avioane de luptă Eurofighter cu 130 de militari pentru a efectua "misiuni de antrenament în domeniul poliției aeriene". Din decembrie și până la sfârșitul lunii martie 2023, opt avioane de luptă F-18M vor fi trimise în România, tot cu 130 de militari din cadrul Forțelor Aeriene Spaniole.

Ministerul spaniol al Apărării precizează, de asemenea, că un "radar de supraveghere aeriană cu rază lungă de acțiune" a fost instalat în România, incepand cu 17 octombrie la Baza de la Schitu, unde va rămâne până la sfârșitul lunii martie sau până la sfârșitul lunii iunie 2023.

Radarul este activ 24 de ore pe zi datorită celor 38 de militari desfășurați in Romania. Acesta permite controlul spațiului aerian de-a lungul flancului estic al NATO, a precizat Ministerul spaniol al Apărării.

În acest fel, Spania participă la eforturile aliate de descurajare, în special prin "asigurarea unui scut aerian prin creșterea misiunilor regulate ale forțelor aeriene.

După invazia rusă din Ucraina, în luna februarie a acestui an, Spania a trimis deja 12 avioane militare în Bulgaria, Lituania și Estonia, amintește Agenția France-Presse.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel