Rusia lansează mii de drone și sute de rachete asupra Ucrainei, în valuri. Ucrainenii folosesc toate mijloacele posibile pentru a proteja nu doar facilitățile militare, ci și zonele civile. De subliniat că rușii țintesc cu precădere zone civile și de infrastructură critică.
Doar din aprilie până în prezent cartea de condoleanțe la Ambasada Ucrainei din București a fost deschisă de cinci ori. Ultima dată după atacul cu rachete ruse asupra unei zone rezidențiale din Dnipro, unde au murit 20 de civili și 300 au fost răniți. Din aprilie și până în prezent peste 160 de civili ucraineni au murit loviți de rachete ruse iar din aceștia 30 sunt copii. Cifrele de la începutul invaziei pe scară largă sunt înfiorătoare.
Distrugeri urbane provocate de ocupantul rus în Ucraina. Foto: Administrația prezidențială de la Kiev @OfficialVolodimirZelenski @Володимир Зеленський
Acestor cifre li se adaugă peste 20.000 de copii ucraineni răpiți și deportați de ruși din teritoriile ocupate. Iar acestea sunt doar cazurile dovedite și documentate. În cadrul briefingului E.S. Ihor Prokopchuk a amintit că peste 1.6 milioane de copii ucraineni se află în teritoriile ucrainene ocupate iar aceștia sunt supuși unei ambele și brutale campanii imperiale de dezmoștenire etnică și culturală.
Confruntându-se zilnic cu valuri de atacuri ruse, de la drone kamikaze la diferite tipuri de rachete, inclusiv balistice, Ucraina folosește la capacitate maximă toate sistemele de armament. Inclusiv aviația militară interceptează rachete lansate de ruși.
Sistemul Patriot donat Ucrainei de către România salvează vieți în ucraina pe bandă rulantă. Doar sistemele Patriot sunt eficiente în fața rachetelor balistice ruse
Sistem de apărare antiaerian şi antirachetă cu rază lungă de acțiune de tiă Patriot. Foto: Forțele Aeriene Române
Vorbind despre importanța apărării antiaeriene în contextul atacurilor brutale ruse, ambasadorul Ucrainei în România a subliniat și eficacitatea sistemelor Patriot.
„Pentru Ucraina apărarea antiaeriană rămâne prioritatea numărul unu. În mod special în ceea ce privește apărarea zonelor civile. Ne confruntăm cu atacuri foarte complexe ce includ diferite tactici și sisteme de arme.
Spre exemplu atacul major asupra Kievului a inclus 440 de drone și 32 de rachete lansate în valuri, din diferite direcții și la diferite traiectorii, tocmai pentru a copleși apărarea antiaeriană. Pentru noi nu e o chestiune ce ține de numărul sistemelor antiaeriene, ci de muniție.
Unele sisteme și-au dovedit eficitatea. Ca de exemplu Patriot. În ceea ce privește rachetele balistice ruse, doar sistemele Patriot și-au dovedit cu adevărat eficacitatea. Sunt foarte eficiente în interceptarea rachetelor balistice ruse”, a precizat E.S. Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei în România.
Amintim că anul trecut România a donat Ucrainei un sistem Patriot. A fost punctul culminant al ajutorului umanitar și militar pentru Ucraina. Decizia s-a dovedit a fi una oportună pentru România. Ea a adus multe puncte României în interiorul Alianței, dar pe lângă aspectul diplomatico-politic, la fel de important e și cel tehnic. Asta pentru că sistemul pe care îl vom primi în schimbul celui donat e o versiune de ultimă generație a Patriot, mai performantă decât cea donată, iar o parte importantă din sistem va fi achitat prin fonduri nerambursabile strânse de aliați precum Norvegia sau Olanda.
Sistem Patriot al Forțelor Armata ale României. Foto: MApN
Revenind la briefingul pe care l-a susținut ambasadorul Ucrainei la București, acesta a amintit că au existat în marja summitului NATO de la Haga discuții între Ucraina și SUA cu privire la noi livrări de Patriot. Ucrainenii sunt dispuși în acest sens inclusiv să achiziționeze sistemele americane.
Aminim că așa cum menționa și DefenseRomania după summitul NATO de la Haga din această săptămână, președintele american Donald Trump a anunțat că va lua în considerare furnizarea mai multor rachete Patriot de care Ucraina are nevoie pentru a se apăra împotriva atacurilor rusești tot mai numeroase.
Trump a declarat în conferința sa de presă că sistemele Patriot sunt „foarte greu de obținut”, dar că „vom vedea dacă putem face disponibile unele dintre ele”, ca să fie donate Ucrainei. Președintele american a menționat că SUA are nevoie de aceste sisteme, dar a lăsat totuși portiță deschisă.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News