Sistem Patriot, în România. Raytheon, anunț de ultimă oră. Contract de la armata SUA

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Suedia cumpără sisteme Patriot. Achiziție uriașă
Suedia cumpără sisteme Patriot. Achiziție uriașă

Compania americană Raytheon a anunţat că a primit de la armata SUA un contract în valoare de 395,8 milioane de dolari pentru producţia unui sistem Patriot destinat României, informează PR Newswire, potrivit Agerpres.


Anunţat de Departamentul american al Apărării în data de 24 mai, contractul prevede că Raytheon va construi primul sistem Patriot nou-nouţ destinat României. 

"Vom utiliza ceea ce am învăţat după construirea a 220 de unităţi pentru a îndeplini nevoile României", a declarat Tom Laliberty, vice-preşedintele diviziei de Integrated Air and Missile Defense de la Raytheon. 

Raytheon este companie din domeniul tehnologiei şi inovaţiei care a înregistrat în 2017 venituri în valoare de 25 de miliarde dolari şi 64.000 de angajaţi. Aceasta este specializată în soluţii de apărare, guvernare civilă şi securitate cibernetică. Raytheon are sediul în Waltham, Massachusetts. 

Memorandum cu Romaero

Săptămâna trecută, Michael D. Ellinson, Country Manager România, Raytheon International, Inc. declara într-o întâlnire cu presă că Raytheon este pregătită să semneze un memorandum de înţelegere cu Romaero, privind furnizarea de componente necesare sistemului Patriot, şi se află în discuţii cu Ministerul Apărării Naţionale pentru a identifica împreună companiile româneşti care pot deveni furnizori Patriot. 

În octombrie 2017, Raytheon a semnat un Memorandum de Întelegere cu Aerostar, compania aflându-se în momentul de faţă în proces de negociere pentru semnarea de noi Memorandumuri de Întelegere cu mai multe companii româneşti. 

Cele 15 state care utilizează sau au comandat sisteme Patriot sunt Statele Unite ale Americii, Olanda, Germania, Japonia, Israel, Arabia Saudită, Kuweit, Taiwan, Grecia, Spania, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Polonia şi România. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel