Semnele unei intervenții militare a Rusiei în Ucraina, tot mai clare. Armata rusă a ridicat un spital de campanie la graniță

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse - Facebook
Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse - Facebook

În contextul masivelor deplasări de trupe ale Rusiei la granița cu Ucraina, la sud de Voronej au fost amplasate sisteme de comunicații cu rază lungă de acțiune P-260T și Redut-2US, cât și un spital de campanie.

Sistemele de comunicații cu rază lungă de acțiune P-260T și Redut-2US nu sunt sisteme utilizate la nivel de batalion sau brigadă ci un etalon pentru a evalua amploarea desfășurării de trupe, transmite Janes.

Acumulări similare de trupe şi echipamente, provenind de la unităţi din Districtul militar Sud, ale căror baze se află la sute de kilometri distanţă în sudul şi în vestul Caucazului, au fost monitorizate în Crimeea şi regiunea vecină Krasnodar.

Conflict Intelligence Team, un grup rusesc similar agenţiei britanice Janes, a confirmat vineri pentru postul de televiziune independent Current time.tv că armata rusă a transferat un contingent important de militari la graniţa cu Ucraina şi a înfiinţat o tabără în apropierea localităţii Maslovka din regiunea Voronej care include inclusiv un spital de campanie.

Ridicarea unui spital de campanie atât de aproape de frontiera cu Ucraina e un alt semn îngrijorător că Moscova nu exclude o intervenție militară în Ucraina. De precizat că în ultimele zile au mai fost acțiuni care indicau acest lucru, inclusiv comasarea masivă a trupelor în zona de frontieră și verificarea efectuată de Serghei Șoigu, ministrul Apărării de la Moscova, în ceea ce privește operativitatea unităților militare.

 

Generalul american Ben Hodges avertiza că ridicarea unui spital de campanie în apropierea frontierei e un semn îngrijorător al unei posibile invazii

 

În urmă cu câteva zile, generalul american (r.) Ben Hodges, fost şef al armatei americane în Europa spunea că despre o pregătire reală a trupelor ruseşti pentru o invazie în Ucraina se va putea vorbi doar dacă ruşii vor instala spitale militare în apropierea graniţei ucrainene. Acesta va fi indiciul că Rusia se pregăteşte de acţiuni majore.

”Una este să ai trupe la frontieră, dar este complet altceva să le oferi tot ceea ce au nevoie acestea pentru a efectua operaţiuni. Vorbesc despre combustibil, muniţie şi spitale de campanie. Dacă nu vedeţi spitale, nu sunt sigur că trupele ruse se pregătesc de o ciocnire serioasă”, preciza generalul american, în urmă cu doar câteva zile, într-un interviu acordat presei ucrainene.

Pe termen lungă însă, Hodges este convins că Kremlinul nu şi-a abandonat obiectivul de a ajunge la Odesa şi de a izola Ucraina de Marea Neagră, de a crea un coridor terestru între Crimeea şi estul Ucrainei prin Mariupol şi Berdiansk.

De subliniat și faptul că în cursul zilei de ieri pentru prima dată un înalt oficial al Kremlinului a vorbit deschis despre o posibilă intervenție militară a Rusiei în țara vecină. Adjunctul șefului Administrației prezidențiale ruse, Dmitry Kozak a declarat că Rusia va fi nevoită să-și apere cetățenii în Donbas, în cazul în care situația de acolo se va dezvolta după scenariul de la Srebrenitsa din fosta Iugoslavie.

CITEȘTE ȘI: Rusia nu exclude intervenția militară în Ucraina dacă o “a doua Srebrenica” va avea loc în Donbas

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel