Şeful Roskosmos dezvăluie că pe Staţia Spaţială Internaţională au fost efectuate experimente militare

Eduard Pascu |
Data publicării:
statia spatiala
statia spatiala

Astronauţii străini, între care cei americani, care s-au aflat în misiune pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), au efectuat experimente în interesul armatelor ţărilor lor, a dezvăluit vineri şeful Agenţiei Spaţiale Ruse (Roskosmos), Dmitri Rogozin, care a recunoscut că şi cosmonauţii ruşi au efectuat experimente militare pe ISS, potrivit RIA Novosti.

"Ştim că şi colegii americani au efectuat unele experimente în interesul Ministerului Apărării SUA. De asemenea şi noi la început am avut câteva experimente, care în esenţă erau civile, fără vreo legătură cu utilizarea armelor, dar care fuseseră comandate de Ministerul rus al Apărării", a afirmat Rogozin, transmite Agerpres.

Potrivit acestuia, cosmonauţii ruşi au monitorizat din spaţiu anumite zone de pe Terra.

El a făcut aceste afirmaţii într-un interviu acordat agenţiei oficiale de presă RIA Novosti în marja Forumului economic internaţional care se desfăşoară din 2 până în 5 iunie la Sankt Petersburg.

Referitor la aceste teste cu caracter militar, Rogozin a afirmat că "programul ISS nu le-a interzis niciodată".

"Problema este că, atunci când este vorba de o staţie internaţională, fiecare îl spionează pe celălalt. De aceea, libertatea efectuării a tot felul de experimente (militare) este limitată", a afirmat şeful Roskosmos, adăugând că nu exclude ca în cazul unei staţii spaţiale naţionale să existe mai mult spaţiu de manevră în acest sens.

La 12 aprilie, Rusia a anunţat că intenţionează să înceteze să mai utilizeze ISS din 2025, având în vedere construirea unei staţii orbitale proprii, aminteşte RIA Novosti. Una dintre opţiunile analizate de Moscova ar fi să atribuie SUA responsabilitatea pentru segmentul rusesc de pe ISS, declarase anterior Dmitri Rogozin, conform agenţiei de presă citate. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel