Şeful diplomaţiei chineze: China nu se teme de o confruntare cu SUA

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării din China
Sursă foto: Ministerul Apărării din China

China nu se teme de confruntare cu Statele Unite, dar ar saluta cooperarea cu SUA dacă ar fi în avantaj reciproc, a afirmat luni ministrul chinez de externe Wang Yi, transmite Reuters. 

''Dacă este confruntare, China nu se va teme şi va lupta până la sfârşit'', spune şeful diplomaţiei de la Beijing într-un discurs postat pe site-ul MAE chinez în care atribuie problemele din relaţiile bilaterale unor 'opinii eronate strategice' din partea SUA. Wang insistă în discurs că nu este 'nimic rău' într-o competiţie, dar aceasta trebuie să fie 'pozitivă'.

Potrivit Xinhua, ministrul de externe, care a făcut aceste remarci în deschiderea unui simpozion consacrat situaţiei internaţionale şi diplomaţiei chineze în 2021, a făcut apel la SUA să coopereze cu China pentru a găsi modalităţi de coexistenţă paşnică.

''Unii din Statele Unite nu sunt dispuşi să admită că şi alte ţări au dreptul la dezvoltare, că şi China devine mai puternică şi progresează şi că SUA şi China pot obţine avantaje reciproce, în schimb încearcă să formeze o tabără pentru îngrădirea Chinei'', a notat Wang, potrivit Agerpres.

''Cuvintele şi faptele eronate ale părţii americane nu doar că afectează grav interesele celor două popoare, ci au şi un impact serios asupra păcii şi stabilităţii mondiale'', a mai afirmat şeful diplomaţiei chineze, adăugând că 'se speră ca SUA să implementeze sincer consensul la care au ajuns liderii celor două ţări, să-şi respecte angajamentele şi să coopereze cu China pentru a explora modalităţi de coexistenţă paşnică între cele două mari state'. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel