Șeful aviației germane îndeamnă că programul militar FCAS să fie accelerat: Am putea avea mult mai repede roiuri de drone

S.I. Catalin |
Data publicării:
FCAS (Future Combat Air System)
FCAS (Future Combat Air System)

Șeful forțelor aeriene germane, general-locotenentul Ingo Gerhartz, dorește să vadă un progres mai rapid în ceea ce privește punerea în funcțiune a noilor drone militare decât a fost stabilit in calendarul pentru programul ''Viitorul Sistem Aerian de Luptă'' (FCAS).

Într-un interviu acordat Defense News, generalul Ingo Gerhartz, a precizat că Germania ar putea avea la dispoziţie UAV mult mai devreme, referindu-se la o clasă de drone care este prevăzută să însoțească avionul de luptă de generaţia a VI-a dezvoltat în cadrul programului FCAS.

Declaraţiile lui Gerhartz reflectă un anumit grad de îngrijorare cu privire la data țintă pentru primele aeronave rezultate în urma proiectul germano-franco-spaniol FCAS - în prezent stabilită la anul 2040-plus.

Întrebat ce termen are în vedere, Gerhartz s-a eschivat, spunând că doar contractarea dronelor FCAS este suficient de avansată pentru a sprijini punerea în practică a tehnologiilor fără pilot înainte ca întregul program să fie pus în funcțiune.

Dronele sunt acum o componentă indispensabilă a puterii militare. De la începutul secolului, dronele, cunoscute sub denumirea tehnică de vehicule aeriene fără pilot (UAV), au proliferat rapid. 

Anterior, ''Biroul de Planificare al Forțelor Armate Germane'' a acordat Airbus Defence and Space, Quantum-Systems și Spleenlab un contract de cercetare pentru a demonstra și a analiza elementele de bază ale inteligenței artificiale necesare pentru roiurile de drone tactice tactice.

Roiurile de drone implică mai multe drone care lucrează împreună, care ar putea copleși apărarea inamicului și sistemele radar prin numărul lor și prin atacuri coordonate.

Programul FCAS are ca scop şi integrarea acestor roiuri de drone în operațiunile efectuate cu  avioane de luptă, oferind un combinaţie puternică de aeronave cu și fără pilot.

Ideea este că pilotul avionului de război cu echipaj uman al programului FCAS, denumit ''Next Generation Fighter'', să comande toate elementele fără echipaj uman din cabina de pilotaj, în funcție de natura unei anumite misiuni.

Germania, prin intermediul Airbus Defence and Space, are cea mai mare implicare în dezvoltarea de drone în cadrul programului FCAS. Filialele germane și franceze ale producătorului pan-european de rachete MBDA sunt, de asemenea, implicate, alături de consorțiul SATNUS din Spania.

Potrivit MBDA, compania are în vedere să utilizeze tehnologiile existente de care dispune în dezvoltarea de noi drone. 

Gerhartz a declarat că dorește, de asemenea, să forțeze ritmul în ceea ce privește dezvoltarea unei drone de atac dedicată pentru Germania. Clasa mai mare de vehicule este supranumită la nivel internațional UCAV, prescurtare de la unmanned combat aerial vehicle (vehicul aerian de luptă fără pilot).

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel