Securitate energetică. Ungaria va putea achiziţiona gaze naturale din Qatar

S.I. Catalin |
Data publicării:
Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó
Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó

Croaţia a început construirea terminalului care poate primi gaze naturale lichefiate (GNL), urmând ca lucrările să fie finalizate în 2021, iar din acel moment, va deveni fizic posibil ca Ungaria să cumpere gaze naturale lichefiate din Qatar, a anunţat Péter Szijjártó, ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior. Declaraţia a fost făcută marţi, prin telefon, de la Doha, pentru agenţia ungară de presă MTI, potrivit hirado.hu.

Dinspre croaţi, transportul de gaze către Ungaria va fi posibil încă de la sfârşitul acestui an, a adăugat şeful diplomaţiei ungare.

Cooperarea cu Qatarul va transforma fundamental securitatea aprovizionării cu gaz a Europei Centrale, a spus ministrul. În prezent, majoritatea acestor ţări pot cumpăra gaz dintr-o singură sursă, dar qatarezii au devenit, acum, lideri mondiali în exportul de GNL, exportând peste 100 de miliarde de metri cub de gaz pe an, cantitate pe care în următorii ani intenţionează să o crească la 145 de miliarde de metri cub.

,,Qatarezii şi-au exprimat clar deschiderea de a începe negocierile cu Ungaria cu privire la livrări care să aibă loc prin Croaţia. Din 2021, în mixul de energie din Ungaria va putea să apară şi gazul qatarez, ceea ce va contribui la securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei şi la îmbunătăţirea preţurilor", a subliniat Péter Szijjártó.

Securitatea noastră creşte cu fiecare nouă sursă din care putem cumpăra gaz, totodată preţurile scad odată cu creşterea numărului de oferte, a explicat ministrul.

Capacitatea terminalului croat de GNL va fi de 2,7 miliarde de metri cub pe an, iar capacitatea anuală a conexiunii realizate la graniţa dintre Croaţia şi Ungaria, de 1,6 miliarde de metri cub, ceea ce reprezintă o cantitate semnificativă faţă de consumul de gaze anual din Ungaria, care este de 9,5 miliarde de metri cub, a specificat ministrul ungar de externe. Această capacitate de 1,6 miliarde de metri cub va putea fi adăugată mixului maghiar de energie începând cu ianuarie 2021.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel