"Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta", a declarat el într-o conferinţă de presă la Kiev, alături de şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas.
"Trebuie să discutăm o serie de măsuri pe care vreau să le propun preşedintelui", a adăugat el, fără a oferi mai multe detalii.
Zelenski a declarat că speră să se întâlnească cu Donald Trump vineri şi că va avea, de asemenea, "alte întâlniri" cu oficiali americani.
El a menţionat în special întâlniri în Statele Unite cu reprezentanţi ai "companiilor militare" şi cu membri ai Congresului SUA.
"Subiectul principal va fi apărarea aeriană, dar voi avea şi întâlniri cu companii din sectorul energetic", a continuat el.
În ultimele zile, Ucraina a fost ţinta unor noi valuri de bombardamente ruseşti asupra infrastructurii sale energetice, care ameninţă să priveze mulţi ucraineni de electricitate şi căldură pe măsură ce se apropie iarna.
În acest weekend, liderul ucrainean a vorbit de două ori în două zile cu Donald Trump prin telefon.
Luni, Zelenski a declarat că a discutat "în detaliu" în timpul acestor apeluri cu Trump despre "capacităţile (de atac) cu rază lungă de acţiune ale Ucrainei".
Duminică, Trump a afirmat că l-ar putea ameninţa pe preşedintele rus Vladimir Putin cu livrarea de rachete americane Tomahawk cu rază lungă de acţiune către Kiev dacă Rusia nu va fi de acord să pună capăt războiului izbucnit în 2022.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News