Scenariul Mariupol s-ar putea repeta la Odesa. Război total de gherilă: Catacombele și tunelurile, pregătite pentru sosirea rușilor

Ionel Copcea |
Data publicării:
Distrugeri urbane provocate de invadatorul rus în Ucraina. Sursă foto: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Distrugeri urbane provocate de invadatorul rus în Ucraina. Sursă foto: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

În ultimele zile, tema Odesa a fost în topul fluxurilor informaționale, în special din cauza a ceea ce s-a întâmplat în jurul Insulei Șerpilor din Marea Neagră. Acum, în special pe Twitter și Telegram, au început să apară alte știri rfeferitoare la pregătirea catacombelor și tunelurilor din Odesa pentru o evoluție a evenimentelor după scenariul Mariupol.

Astfel, pe 12 mai, canalul de Telegram “Legitimny”, care este asociat cu conducerea Biroului președintelui Ucrainei, a informat că în regiune a început redeschiderea intrărilor în catacombele și subsolurile unor obiective civile.

Potrivit datelor prezentate de “Legitimny”, deși elita locală a fost împotriva unui astfel de demers, se pare că aceasta nu mai decide nimic, în oraș aflându-se foarte mulți “oficiali de securitate”.

Trebuie subliniat faptul că tevatura în jurul catacombelor cu adevărat adânci din Odesa a început pe 05 mai, când un alt canal de Telegram, “Rezident”, a publicat declarațiile unui oficial apropiat Biroului președintelui Ucrainei. Potrivit sursei acestuia,Pentagonul a recomandat Biroului președintelui și Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei să folosească experiența de la Mariupol pentru apărarea unor localități precum Nikolaev, Odesa, Zaporojie sau Harkov.

Departamentul american al Apărării consideră că acum este necesar să se selecteze mai multe fabrici din aceste orașe, care să fie folosite ca avanposturi pentru a nu permite armatei ruse să cucerească rapid localitățile.

Câteva zile mai târziu, pe 07 mai, canalul de Telegram “Odesky Fraer” a informat că șeful Administrației Militare Regionale din Odesa, Maxim Marchenko, a solicitat pregătirea unui plan pentru catacombele care pot fi folosite în scopuri militare. Pentru a crea principalul avanpost militar în Odesa, sunt luate în considerare mai multe facilități industriale, între care Portul Odesa și întreprinderile Stalkanat și Krayan.

Pe 12 mai, “Odesky Fraer” a revenit și a precizat că Marchenko controlează personal problema creării unui avanpost militar în centrul Odesei. Statul Major General așteaptă stabilirea unor puncte de dislocare până la sfârșitul lunii mai, pentru a începe dotarea acestora după modelul Azovstal, ținând cont de experiența obținută în lupta cu armata rusă la Mariupol.

Deși fosta uzină Krayan este o adevărată ruină, există multe adăposturi împotriva bombelor pe teritoriul său. Pe locul întreprinderii se află acum în construcție un microdistrict. De asemenea, există adăposturi pentru bombe și pe bulevardul Primorsky, unde sunt intrări în catacombe. Sub bulevardul vecin din Zhvanetsky, în anul 2021, a fost găsit scheletul unui bărbat, care dispăruse din 2015.

 

Catacombele din Odesa, un adevărat labirint

 

Catacombele din Odesa reprezintă o zonă foarte periculoasă, formând un imens labirint în oraș și în suburbiile sale. Acestea sunt în mare parte foste cariere de piatră, din care au fost extrase roci galbene folosite la construcția orașului. Din acest motiv, în tinerețea sa, Odesa a fost numită “Orașul galben”. Există însă și o serie de “goluri de origine naturală”. În anul 1998, lungimea sistemului de catacombe a fost estimată la 2.500 de kilometri. Cu toate acestea, nimeni nu deține hărți precise ale catacombelor.

În timpul Marelui Război Patriotic, catacombele au fost folosite de partizanii sovietici. În prezent, oamenii încă mai dispar prin acestea. Ca urmare, s-a încercat mereu zidirea intrărilor în catacombe, dar, din când în când, apar noi fisuri, din cauza tasării solului. De exemplu, pe 07 ianuarie 2012, Konstantin Sharikov, în vârstă de 21 de ani, a intrat în catacombe. Aproximativ 80 de persoane au fost angajate în căutarea acestuia, dar fără rezultat. Acțiunile de salvare au fost oprite pe 16 ianuarie. Acesta este considerat în continuare dispărut. Practic, pasajele sunt cu un singur nivel, dar există și până la trei niveluri de lucrări, de peste doi metri înălțime. În anumite zone, se află și hale de cinci metri înălțime.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel