Cum a învins Rafale în „contractul secolului” F-21, un avion care nu se va mai face, F-35 și Su-57 rusesc. Miliardele Indiei merg spre francezi
16 Februarie 2026
"Actualul regim (ucrainean) este absolut toxic, la ora actuală noi nu vedem nicio opţiune de coexistenţă cu acesta", a declarat ambasadorul plenipotenţiar rus Rodion Miroşnik, fost ambasador în Rusia al autoproclamatei Republici Populare Lugansk, în faţa unor jurnalişti la Moscova.
Potrivit lui Miroşnik, Ucraina a comis crime împotriva civililor, iar NATO a livrat arme interzise Ucrainei, însă în final Occidentul îşi va pierde interesul pentru Ucraina, iar autorităţile de la Kiev vor intra în colaps.
"Noi putem rezista NATO atât timp cât va fi nevoie pentru a atinge obiectivele pe care le-a formulat preşedintele" rus Vladimir Putin, a mai afirmat Miroşnik.