Rusia, prima reacție după ce România a expulzat un diplomat rus. Kremlinul spune că România știe ce urmează

Cristian Soare |
Data publicării:

În cursul zilei de astăzi, autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a adjunctului ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, Aleksei Grișaev. Ca reacţie la această decizie, reprezentanții ambasadei ruse la București au declarat pentru site-ul de propagandă RIA Novosti că decizia de a expulza un diplomat rus reprezintă un gest inamical, iar partea rusă își rezervă dreptul să răspundă.

,,Astăzi, la sediul MAE al României a fost invitat ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Federației Ruse, Valeri Ivanovici Kuzmin, unde i-a fost înmânată o notă. În aceasta se anunța că în conformitate cu prevederile convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, adjunctul atașatului militar, Aleksei Grișaev, este declarat persona non-grata. Calificăm această decizie a autorităților române drept un act inamical, care nu contribuie la însănătoșirea relațiilor bilaterale dintre cele două țări”, a declarat Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti pentru site-ul de propagandă RIA Novosti

“Presupunem că în baza principiilor de reciprocitate în relațiile diplomatice ale convenției de la Viena, partea rusă va recurge la măsuri de răspuns”, a adăugat ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin.

O prima reactie a veni si din partea purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a declarat că ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, cunoaşte foarte bine procedura măsurilor de răspuns la expulzarea angajaților misiunii diplomatice. „Ambasadorul României în Rusia cunoaște bine procedura privind măsurile de răspuns ale Federației Ruse” – a declarat Zaharova, potrivit Vedomosti.ru, insinuând astfel că Moscova va răspunde cu aceeași monedă.

Amintim în acest sens că la finalul săptămânii trecute președintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege care limitează numărul angajaților locali din cadrul misiunilor diplomatice străine din Federația Rusă. În acest sens, Moscova lucrează la o listă cu state „neprietenoase”. Decizia vine în contextul în care Moscova e angrenată într-un conflict diplomatic cu Cehia, ambele state expulzându-și diplomați. 

MAE român nu a comunicat încă motivul, dar măsuri similare au fost luate și de alte state precum Polonia sau țările baltice, care s-au solidarizat cu Cehia.

CITEȘTE ȘI: Kremlinul confirmă: SUA vor deschide „lista neagră” la care Putin lucrează. Și România s-ar putea regăsi pe document

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel