Rusia îl liniștește pe Lukașenko. Moscova refuză orice discuție privind un armistițiu în Ucraina, obiectivele fiind departe de a fi atinse

Darius Muresan |
Data publicării:
Foto: Iranintl.com
Foto: Iranintl.com

Kremlinul a exclus stoparea ofensivei sale împotriva Ucrainei, în pofida apelului la armistiţiu din partea preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, principalul său aliat, relatează Agerpres, care citează France Presse.

"Cât priveşte Ucraina, nimic nu s-a schimbat: operaţiunea militară specială continuă, întrucât aceasta este singura cale la ora actuală de a atinge obiectivele stabilite de către ţara noastră", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

De altfel, Kremlinul a cerut vineri să nu se compare planul de pace al Chinei pentru o soluţionare a conflictului din Ucraina cu propunerea de încetare imediată a focului şi iniţierea unor negocieri urgente făcută anterior de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, notează EFE.

"Nu este prea convenabil să comparăm ideile preşedintelui Xi (Jinping) cu ceea ce a spus astăzi preşedintele (belarus Aleksandr) Lukaşenko", a declarat Dmitri Peskov în conferinţa sa de presă zilnică.

Reprezentantul Kremlinului a adăugat că propunerea lui Lukaşenko va fi discutată mai detaliat în cursul întâlnirii acestuia cu liderul rus Vladimir Putin, programată pentru 6 aprilie.

 

Rusia refuză orice discuție de pace. Situația strategică e de parte de a fi roză pentru Moscova, la mai bine de un an de la începerea războiului



În ceea ce priveşte perspectivele de pace pe termen scurt, Peskov a subliniat că pentru moment 'nu se schimbă nimic şi că operaţiunea militară specială' a Rusiei continuă.

Preşedintele belarus a lansat un apel vineri la o încetare imediată a focului în Ucraina şi la începerea negocierilor de pace fără condiţii prealabile 'înainte de a se ajunge la o escaladare'.

"Îndrăznesc să propun (...) o încetare a ostilităţilor, o încetare a focului fără dreptul de mişcare a trupelor şi transferul de echipamente şi arme', a declarat Lukaşenko în timpul discursului său anual în faţa Adunării Naţionale (parlamentul).

Potrivit liderului belarus, "trebuie să ne oprim acum, înainte de a se ajunge la o escaladare".

El a avertizat că perspectivele de pace se estompează pe măsură ce Ucraina continuă să primească cantităţi importante de arme occidentale, iar Rusia impulsionează dezvoltarea industriei sale de armament.

 

Lukașenko nu crede că Ucraina poate câștiga, dar vrea un armistițiu



"Ucrainenii cred că pot câştiga, dar asta este un nonsens. Este imposibil să câştigi împotriva unei puteri nucleare", a declarat Lukaşenko, care a avertizat, de asemenea, că o eventuală contraofensivă ucraineană este "extrem de periculoasă" şi ar putea afecta speranţele în negocierile de pace.

Planul de pace al Chinei pledează, pe de o parte, pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, încetarea ostilităţilor şi reluarea negocierilor de pace, iar pe de alta pentru luarea în considerare a preocupărilor de securitate ale Rusiei în faţa avansării NATO.

Beijingul solicită, de asemenea, ridicarea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, conform EFE. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel