Rusia și-a plătit aproape integral datoria la Consiliul Europei

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:

Rusia și-a achitat aproape integral datoria pe care o avea la Consiliul Europei, organism din care risca excluderea.

Consiliul Europei a primit aproape intergral datoria Rusiei pentru anii 2017 și 2018, potrivit lui Daniel Holtgen purtătorul de cuvânt al Secretarului General al CoE, informează agenția de presă TASS.

Rușii au achitat 97% din datorie, diferenţa de plătit fiind unele detalii tehnice care urmează să fie clarificate.

Pe 29 august, premierul rus Dmitri Medvedev a semnat decretul de plată a datoriilor Federației Ruse către Consiliul Europei pentru perioada 2017-2018. Este vorba despre cotizația de membru pe care Rusia a încetat să o mai achite din 2017. Potrivit sursei citate suma s-a ridicat la 54,6 milioane de euro.

Rusia şi-a reluat plăţile către Consiliul Europei după ce le-a întrerupt pentru doi ani pe fondul crizei diplomatice cauzate de războiul din Crimeea. În luna iulie a acestui an Federația Rusă a reluat plățile și a achitat 33 de milioane de euro, contribuţia sa la bugetul organizaţiei pentru tot anul 2019.

Pe 25 iunie, după patru ore de dezbateri aprinse și aproape cinci ore de votare a amendamentelor, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a votat un text ce face posibilă revenirea Rusiei în această instanţă, după cinci ani de criză instituţională în relaţia cu Moscova.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel