Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat pregătit joi pentru 'restabilirea completă' a relaţiilor cu Ucraina, cu condiţia ca acesta să nu fie un demers 'unilateral' , după victoria la recentele alegeri prezidenţiale a actorului de comedie Volodimir Zelenski.
'Noi dorim, suntem pregătiţi să restabilim complet relaţiile noastre cu Ucraina, dar nu putem face acest lucru în mod unilateral', a declarat preşedintele rus în faţa presei la Vladivostok, unde a participat la un summit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un.
Putin a adăugat că victoria zdrobitoare a lui Volodimir Zelenski, un novice în politică, ales cu peste 73% din voturi în al doilea tur de scrutin, simbolizează 'eşecul total al politicii lui (Petro) Poroşenko', preşedintele în exerciţiu ucrainean.
Poroşenko este susţinătorul unei linii dure faţă de Rusia, cu care Ucraina a rupt aproape toate legăturile de la venirea sa la putere în 2014, ca urmare a anexării de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea şi apoi a unui război în estul Ucrainei cu separatişti proruşi, soldat cu aproape 13.000 morţi până în prezent.
De cealaltă parte, Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să discute cu Vladimir Putin şi a promis să 'relanseze' acordurile de pace de la Minsk pentru a găsi o soluţie la conflict.
Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic.
A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp).
Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV.
Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.