Rusia anunță că a căzut bastionul ucrainean Marinka în estul Ucrainei. Între timp continuă asediul la Avdiivka, situația din Donețk fiind foarte complicată

Darius Muresan |
Data publicării:
Situația din Marinka și Avdiivka, la 14 decembrie 2023. Foto: ISW
Situația din Marinka și Avdiivka, la 14 decembrie 2023. Foto: ISW

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a anunţat luni preluarea oraşului ucrainean Marinka, în regiunea Doneţk, în timpul unei întâlniri cu preşedintele Vladimir Putin, transmisă de televiziunea de stat.

El a subliniat că așa-zisa „eliberarea” acestui bastion va reduce potenţialul defensiv al Ucrainei şi va oferi armatei ruse ''noi oportunităţi pentru viitoare acţiuni în această direcţie'', relatează și Agerpres, care citează agențiile AFP şi EFE.

Putin a salutat faptul că preluarea controlului în Marinka va ţine trupele ucrainene departe de Doneţk, capitala regională controlată de Rusia, care a fost cu regularitate vizată de bombardamente ucrainene din 2014.

Ca zonă fortificată, Marinka oferă trupelor noastre o zonă operaţională mai largă, a declarat Vladimir Putin.

Forţele ruseşti par să fi reluat iniţiativa pe front după contraofensiva ucrainenă, câştigând teren în special în est. Acestea încearcă de câteva luni să încercuiască o altă fortăreaţă, Avdiivka, tot în est. 

 

Ocupantul rus continuă asediul la Avdiivka

 

2. Harta fron... (1_65600900.png)

Harta frontului de est din Ucraina, la Avdiivka. Foto: ISW

Rusia se află în ofensivă în est şi încearcă să încercuiască oraşul strategic Avdiivka, a cărui apărare este supervizată de generalul de brigadă Oleksandr Tarnavski.

Oraşul Avdiivka este considerat ca fiind vital pentru obiectivul Rusiei de a prelua controlul deplin asupra celor două provincii estice, Doneţk şi Lugansk - două dintre cele patru regiuni ucrainene pe care Rusia spune că le-a anexat, dar asupra cărora nu deţine controlul total, notează Reuters.

Niciuna dintre părţi nu a înregistrat câştiguri teritoriale semnificative în acest an, iar luptele sunt în mare măsură unele de uzură.

CITEȘTE ȘI: Probleme în linia I din cauza lipsei de obuze. Gen. ucrainean Tarnavski: Pe frontul de sud-est trupele sunt obosite şi au intrat în defensivă

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel