Rusia a anunțat că se retrage din embargoul asupra armelor impus Iranului

Eduard Pascu |
Data publicării:
Mikhail Ulyanov
Mikhail Ulyanov

Reprezentantul permanent al Rusiei în AIEA (International Atomic Energy Agency), Mikhail Ulyanov, a exclus posibilitatea de a reînnoi un embargo asupra armelor impus de ONU împotriva Iranului, care urmează să expire în octombrie, reamintind Washingtonului că riscul cursei înarmării ar putea fi redus doar prin eforturi colective, nu prin acțiuni unilaterale, transmite agenția iraniană Tasnim.

„De obicei, o cursă pentru dezarmare nu este unilaterală. Este un efort colectiv chiar la nivelul marilor puteri sau în context regional și subregional. Cu greu, riscul înarmării poate fi eliminat prin embargou impus asupra armelor împotriva unei țări. Această sarcină necesită eforturi colective prin negocieri”, a replicat Ulyanov.

Sâmbătă, secretarul de stat american, Mike Pompeo, a solicitat Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite să extindă embargoul internațional asupra armelor împotriva Iranului.

În 2019, viceministrul rus de externe, Sergei Ryabkov, a declarat că apelurile oficialilor americani pentru extinderea embargoului împotriva Iranului sunt considerate o mișcare de politică externă care nu are niciun temei și niciun principiu, subliniind că eliminarea embargoului se bazează pe JCPOA, semnat de mai multe părți, inclusiv SUA și avizate de Rezoluția 2231 a Consiliului de Securitate al ONU din 2015.

Oficialul rus a declarat că Moscova nu va da curs cererilor SUA ori de câte ori doresc acest lucru. „S-ar putea să vină cu altceva data viitoare.”

În cadrul acordului nuclear, din care SUA s-au retras unilateral în 2018, interdicția ONU asupra vânzărilor de arme către Teheran expiră în octombrie 2020.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel