Rusia a adus în Crimeea avioane de vânătoare aparținând Aviației navale a Flotei de Nord

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 06.08.2021, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial, că avioane aparținând Regimentului 279 Aviație de Vânătoare al Aviație navale a Flotei de Nord au aterizat în Crimeea, la complexul terestru de testare și antrenament de aviație (NITKA).

“Astăzi, trei avioane de vânătoare Su-33 și unul de antrenament de tip Su-25UTG din compunerea Regimentului 279 Aviație de Vânătoare Ambarcată au aterizat la complexul NITKA din Crimeea. În timpul transferului de la Severomorsk, care a început pe 05 august, aeronavele au efectuat o aterizare intermediară”, a precizat sursa.

Anterior, o altă sursă a declarat pentru agenția Tass că, în acest an, pentru prima dată, complexul din Saki va fi folosit simultan pentru pregătirea piloților din ambele regimente ale Aviației ambarcate. Aviația navală a Flotei de Nord include Regimentul 279 Aviație de Vânătoare, dotat cu avioane Su-33 și Su-25UTG, și Regimentul 100 Aviație de Vânătoare, în înzestrarea căruia se află avioane MiG-29K/KUB.

În luna mai 2021, reprezentanții ruși au anunțat că a fost încheiat un contract pentru repararea și modernizarea complexului NITKA din Saki, analogul terestru al portavionului Amiral Kuznețov.

Potrivit unei alte surse a agenției Tass, problema reparării complexului NITKA din Saki se afla într-un punct mort, după ce, în luna decembrie 2020, comandantul-șef al Forțelor Navale ruse a organizat o consfătuire privind pregătirea piloților Aviației ambarcate. Atunci au fost luate decizii privind accelerarea reparațiilor la portavionul Amiral Kuznețov și asigurarea întrebuințării complexului NITKA pentru instruirea personalului navigant.

Comentariul autorului: Înaintea efectuării de zboruri de la bordul portavionului Amiral Kuznețov, piloții Aviației ambarcate a Flotei de Nord trebuie să obțină un certificat de acces la acestea. Teoretic, pentru pregătirea piloților pot fi întrebuințate două complexe NITKA dislocate la Saki în Crimeea și la Eisk, în Ținutul Krasnodar. Practic însă, primul complex are nevoie de modernizare, în timp ce începerea exploatării celui de-al doilea a fost amânată de mai multe ori, fiind planificată acum pentru anul 2023.

Amiral Kuznețov este singurul portavion din dotarea Forțelor Navale ale Federației Ruse. În prezent, acesta este supus unui proces de reparații și modernizare la Centrul de reparații navale Zvezdochka, parte a Corporației întrunite constructoare de nave. Se estimează că portavionul va începe testele pe mare în anul 2022.

În anul 2017, portavionul Amiral Kuznețov a fost deplasat în Marea Mediterană, împreună cu crucișătorul Petru cel Mare, unde a luat parte la acțiunile desfășurate împotriva militanților sirieni. La bordul acestuia s-au aflat, îndeosebi, forțe și mijloace aparținând Regimentului 279 Aviație de Vânătoare.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel