Rouhani sfidează SUA și Occidentul. Iranul își extinde programul rachetelor balistice

Tudor Curtifan |
Data publicării:

În cadrul unui discurs care a marcat cea de-a 40-a aniversare a revoluției islamice iraniene, președintele Hassan Rouhani a precizat Iranul este hotărât să-şi extindă puterea militară şi programul de rachete balistice în ciuda presiunii crescânde a SUA și a Occidentului.

"Nu am cerut şi nu vom cere permisiunea să dezvoltăm diferite tipuri de (...) rachete şi ne vom continua calea şi puterea militară", a afirmat Rouhani într-un discurs în Piaţa Azadi (Libertăţii), unde zeci de mii de persoane s-au adunat pentru a marca cea de-a 40-a aniversare a revoluţiei islamice iraniene.

Rouhani a promis de asemenea că Iranul va învinge sancţiunile Statelor Unite, reimpuse după ce preşedintele Donald Trump s-a retras anul trecut din acordul nuclear al Teheranului cu puterile mondiale.

"Poporul iranian are şi va avea unele dificultăţi economice (din cauza sancţiunilor), dar vom depăşi problemele ajutându-ne reciproc", a adăugat Rouhani.

"Complotul" Statelor Unite împotriva Republicii islamice este sortit eşecului, a subliniat Rouhani, în faţa mulţimii care flutura steaguri în culorile naţionale - verde, alb şi roşu - care pavoazau de asemenea Turnul Azadi, un monument emblematic din Teheran inaugurat în 1971 de ultimul şah cu ocazia sărbătorilor ce marcau a 2.500-a aniversare a Imperiului Persan. Mulţimea purta de asemenea mii de pancarte şi portrete ale ghidului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, şi ale fondatorului Republicii Islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini.

 

„Dușmanul nu își va atinge niciodată obiectivele demonice” - Hassan Rouhani

 

"Prezenţa poporului astăzi pe străzile întregii Republici Islamice Iran (...) înseamnă că duşmanul nu-şi va atinge niciodată obiectivele demonice", a adăugat el, denunţând "complotul" Statelor Unite, "sioniştilor" şi statelor "reacţionare" din Orientul Mijlociu împotriva ţării sale.

"Moarte Americii", "Jos Anglia", "Moarte Israelului", "40 de ani de provocări, 40 de ani de înfrângeri pentru Statele Unite", "Israelul nu va mai trăi încă 25 de ani", se putea citi pe unele pancarte.

Pragul de 40 de ani - sinonim cu maturitatea - este în mod special simbolic în lumea musulmană: este vârsta la care, potrivit tradiţiei, Mahomed a primit revelaţia divină şi a început să transmită Coranul, notează AFP.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel