"În calitate de membru al Uniunii Europene, România este pe deplin solidară cu poporul georgian, în lupta lui legitimă pentru demnitate, libertate şi viitor european. Solidaritatea noastră se adresează şi diplomaţilor georgieni care s-au adunat în sprijinul drumului european al Georgiei", a transmis MAE român, într-o postare pe reţeaua X.
Georgia a anunţat sâmbătă că 107 persoane au fost arestate în a doua zi de proteste declanşate de decizia guvernului de a suspenda negocierile de integrare în Uniunea Europeană în mijlocul unei crize postelectorale, informează AFP.
Ministerul de Interne de la Tbilisi a precizat că cei 107 au fost reţinuţi pentru "nesupunere la ordinele poliţiei" şi pentru "acte de huliganism" în cadrul demonstraţiei de vineri seară, când poliţiştii au folosit gloanţe de cauciuc, gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa mii de oameni.
Situaţia din Georgia este tensionată de când partidul de guvernământ Visul Georgian şi-a proclamat victoria în alegerile de la sfârşitul lunii octombrie, despre care opoziţia şi preşedinta Salome Zurabişvili spun că au fost viciate de fraudă.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News