Districtul Lacin este ultimul district cedat din cele trei după acordul de pace semnat cu Armenia, sub egida Moscovei.
Prin semnarea acordului de încetare a focului, Erevanul a acceptat să predea trei districte din jurul Nagorno-Karabah care scăpau controlului Baku de la primul război din anii '90. E vorba de districtele Kalbajar și Aghdam, predate la 20 noiembrie, şi districtul Lacin, care urmeaza să fie predat la 1 decembrie.
Districtul Lacin făcea parte până acum din zona tampon din jurul regiunii Nagorno-Karabah. Alte patru districte cu acelaşi rol au fost preluate de Baku în timpul luptelor.
Intrarea Armatei azere în districtul Lacin, ultimul predat după acordul de pace:
Conflictul din Nagorno-Karabah
Armenia şi Azerbaidjan sunt în conflict de aproape 30 de ani pentru controlul asupra regiunii separatiste azere Nagorno-Karabah.
Enclavă cu majoritate armeană alipită în 1921 la Azerbaidjan de autorităţile sovietice, Nagorno-Karabah şi-a proclamat unilateral independenţa în 1991, cu sprijinul Armeniei.
A urmat un război între Armenia şi Azerbaidjan. O încetare a focului a fost încheiată în 1994. De atunci, negocierile în vederea unui tratat de pace sunt mediate de Grupul de la Minsk - un grup de mediatori internaţionali coprezidat de Rusia, Franţa şi SUA.
Reluarea conflictului anul acesta a fost cel mai grav incident dintre cele două state din ultimii 30 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News