Război Ucraina. Armistițiu între Armată și separatiștii proruși

ucraina_84897400
 
Un armistiţiu valabil în perioada Anului Nou a început în zona de conflict din estul Ucrainei la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă.

Armistiţiul a început la ora locală 00:01 (22:00) şi va rămâne în vigoare până după Crăciunul creştin-ortodox pe stil vechi, sărbătorit pe 7 ianuarie, potrivit Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Acesta este ultimul dintr-o serii de armistiţii încheiate între cele două părţi. De obicei, ostilităţile reizbucnesc din nou în câteva ore, notează dpa.

Peste 10.000 de persoane, printre care şi 2.700 de civili, au fost ucise în luptele dintre separatiştii susţinuţi de Moscova şi armata ucraineană în estul ţării din 2014, potrivit unei estimări a ONU.

Uniunea Europeană priveşte anexarea Crimeii de către Rusia drept o încălcare a legii internaţionale şi insistă asupra integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Germania şi Franţa au salutat acordul de încetare a focului. Sărbătorile ar trebui "să fie pentru ambele părţi o oportunitate de a se concentra asupra nevoilor populaţiei civile", se menţionează într-un comunicat comun al cancelarului german Angela Merkel şi al preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Angela Merkel a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus Vladimir Putin vineri seară. Cei doi lideri au discutat despre războiul din Siria şi conflictul din estul Ucrainei.

Ea a cerut eliberarea marinarilor ucraineni luaţi prizonieri luna trecută, când forţele ruse au deschis focul şi au capturat trei nave militare ucrainene în Marea Neagră.

Situaţia în regiune s-a calmat între timp, dar 24 de membri ai Forţelor navele ucrainene continuă să se afle în detenţie în Rusia, unde ar putea fi condamnaţi la pedepse de până la şase ani de închisoare.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close