Război Afganistan: Guvernul, pierderi record

Sebastian Florea |
Data publicării:
Afganistan
Afganistan

Controlul autorităţilor asupra teritoriului Afganistanului, la cel mai scăzut nivel din 2015.

Controlul guvernului de la Kabul asupra teritoriului afgan a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani în ultimele luni, în contextul în care serviciile de securitate suferă pierderi record, potrivit unui nou raport american dat publicităţii joi, relatează AFP.

De când acest raport trimestrial a început, în noiembrie 2015, să evalueze controlul guvernului afgan district cu district, acesta s-a redus cu 16 puncte procentuale, numărul districtelor în care controlul autorităţilor este contestat crescând cu 11 puncte, iar al celor sub influenţa sau controlul insurgenţilor cu 5,5 puncte, indică raportul Inspectorului general pentru reconstrucţia Afganistanului (SIGAR).

Raportul trimestrial al SIGAR, cel de al 41-lea, arată slăbiciunea persistentă a serviciilor de securitate afgane şi rezistenţa talibanilor după 17 ani de război. Din cele 407 de districte administrative câte are ţara, guvernul afgan controla 226 la 31 iulie, respectiv 55,5% din teritoriu. Aceste cifre sunt într-o uşoară scădere în raport cu trimestrul precedent (56,3%), şi într-o scădere mai accentuată în raport cu teritoriul controlat de guvern un an mai devreme (56,7%). În plus, inspectorul general, John Sopko, a notat că în momentul în care se pregătea să-şi publice raportul, noul comandant al armatei americane şi al NATO în Afganistan, generalul Scott Miller, a scăpat unui atentat la Kandahar, o zonă considerată ca aflată sub controlul guvernului.

Şeful poliţiei din provincie, generalul Abdul Raziq, un om puternic considerat un scut împotriva insurecţiei în sud, a fost ucis în acest atentat, la fel ca şi şeful serviciilor secrete din provincie şi un jurnalist. Acest atentat ne-a 'reamintit violenţa care continuă să devasteze Afganistanul şi dificultăţile în a institui un climat de securitate oriunde în această ţară aflată în război de foarte mult timp', a adăugat inspectorul general.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel