Radarele rusești au descoperit și urmărit în 2020 aproximativ un milion de obiecte aeriene la frontierele Rusiei

Ionel Copcea |
Data publicării:

Ministerul rus al Apărării a comunicat, pe 01.01.2021, că, în cursul anului trecut, subunitățile Trupelor Radiotehnice din cadrul Forțelor Aerocosmice au descoperit și urmărit aproximativ un milion de obiecte aeriene la frontierele rusești. Între acestea s-au aflat circa 4.000 de avioane și drone de cercetare și de luptă aparținând unor armate străine.

,,În timpul desfășurării serviciului de luptă pentru apărarea aerocosmică, în anul de instrucție 2020, subunitățile radiotehnice ale Trupelor Aerocosmice au descoperit și urmărit aproximativ 2.900 de mijloace aeriene de luptă și 1.100 de avioane și drone de cercetare”, au precizat reprezentanții ministerului, într-un comunicat de presă preluat de agenția Interfax.

Potrivit informațiilor furnizate de aceștia, zilnic, în serviciul de luptă pentru apărarea antiaeriană se află peste 6.000 de militari aparținând Trupelor Radiotehnice.

De asemenea, Ministerul rus al Apărării a informat că, în pofida pandemiei de coronavirus, în anul 2020, Trupele Radiotehnice au executat peste 100 de exerciții tactice și tactice de specialitate. Aproape 30% dintre acestea s-au desfășurat în poligoanele de stat Ashuluk, Telemba și Pemboy.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel