Putin spune că știe cine a comandat asasinarea opozantului Boris Nemțov. Kremlinul refuză să clarifice afirmația

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a stârnit controverse în urmă cu câteva zile ca urmare a unor afirmații făcute despre asasinarea lui Boris Nemțov, împușcat în apropierea zidurilor Kremlinului în 2015.

Pe data de 10 decembrie Vladimir Putin a anunțat că e posibil ca investigația cu privire la asasinarea lui Boris Nemțov să continue cu toate că „totul este clar” deoarece au fost identificate persoanele care au săvârșit crima. Mai mult, Putin a precizat că se cunosc numele și celor care au comandat crima.

În 2017, potrivit unui material publicat atunci de Agerpres, cinci bărbaţi acuzaţi de uciderea opozantului rus Boris Nemţov au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 11 şi 20 de ani de închisoare de un tribunal din Moscova, după un proces care nu a permis cu toate acestea stabilirea celui care a comandat asasinatul.

Declarația făcută în ultimele zile de Vladimir Putin a stârnit controverse în Rusia. 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre afirmația făcută de Putin, a declarat că nu este în măsură să clarifice acest aspect. El le-a sugerat reporterilor că îl pot întreba direct pe Putin în conferința de presă de final de an care va avea loc pe data de 17 decembrie, potrivit agenției de presă Tass.

Boris Nemţov unul din criticii cei mai vocali ai preşedintelui Vladimir Putin, a fost asasinat în timp ce traversa un pod în centrul Moscovei, foarte aproape de zidurile Kremlinului. Nemţov avea 55 de ani și lucrase la un raport privind implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina, iar asasinarea sa a trimis fiori reci în cercurile de opoziţie.

Apropiaţi ai lui Nemţov au acuzat anturajul lui Ramzan Kadîrov, autoritarul lider cecen, şi chiar pe acesta de responsabilitate pentru uciderea opozantului. 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel