Putin spune că statele fostei URSS datorează Rusiei active. Îngrijorări privind o nouă agresiune rusă

putin_russian_politics_72512300
Rusia continuă să-și consolideze potențialul militar, stârnind noi discuții despre unde va începe Kremlinul noua agresiune.

Între timp, retorica lui Vladimir Putin nu face decât să amplifice aceste presupuneri, Moscova fiind în căutarea unor noi motive care ar justifica un nou atac asupra vecinilor săi, scrie portalul ucrainean Rezistență Informațională, potrivit portalului deschide.md.

În această logică se înscrie declarația lui Putin, potrivit căreia fostele republici sovietice au încălcat înțelegerile privind cedarea către Rusia a activelor ce îi aparțin în străinătate.

Potrivit lui Putin, după prăbușirea URSS-ului, Moscova ar fi preluat plata tuturor datoriilor ale fostelor republici sovietice, iar acestea au acceptat să-i transfere în schimb proprietățile ce i-ar fi aparținut. „Toată lumea a fost foarte fericită, când Rusia și-a asumat aceste obligațiuni cu privire la datorii", a subliniat președintele rus, adăugând că „toți au fost de acord cu faptul că noi am fost succesorii de drept când trebuia să rambursăm împrumuturile fostelor republici din Uniunea Sovietică".

Potrivit lui Putin, obligațiunile de transmitere a activelor au fost încălcate. „Noi am întors creditele pentru toți, iar unele dintre state nou formate în spațiul post-sovietic n-au transmis activele ce ne aparțin", a spus Putin, adăugând că doar pentru Ucraina a fost plătită suma de 16 miliarde de dolari.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close